„La data de 16 decembrie 2024, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu poliţiştii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara şi cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timişoara, pun în aplicare 69 de mandate de percheziţie domiciliară.
Vizate au fost judeţele Timiş (29), Mehedinţi (9), Dolj (8), Caraş-Severin (4), Argeş (4), Ilfov (3), Teleorman (3), Arad (3), Dâmboviţa (2), Sibiu (1), Constanţa (1), Ialomiţa (1) şi municipiul Bucureşti (1), într-un dosar penal vizând săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de migranţi”, au transmis DIICOT și Poliția Română.
În 2023, o grupare formată din cetățeni străini, la care au aderat și români, s-a specializat în traficul de migranți. Aceasta facilita introducerea ilegală a migranților în România prin traversarea frauduloasă a Dunării, urmând să-i scoată clandestin din țară prin frontiera de vest.
„Gruparea de criminalitate organizată ar fi acţionat pe mai multe paliere, respectiv recrutarea grupurilor de migranţi pe teritoriul Turciei şi pregătirea acestora în scopul îmbarcării în mijloacele de transport pentru introducerea acestora în mod fraudulos în Bulgaria şi, ulterior, în România. Ulterior, migranţii ar fi fost transportaţi în locaţii de adăpost din municipiul Timişoara, unde ar fi rămas până când ar fi fost identificate oportunităţi pentru îmbarcarea acestora în ansambluri rutiere, cu scopul scoaterii ilegale din ţară”, spun autoritățile.
Sursa: Poliția Română
Gruparea de criminalitate organizată era structurată pe paliere: racolatori de șoferi pentru transportul migranților, transportatori români care asigurau deplasarea între locațiile indicate de organizatori și un ultim eşalon format din șoferi de camioane și antemergători care efectuau transferul final.
În perioada iunie – decembrie 2024 au fost depistate şi oprite 136 de asemenea transporturi, însumând aproximativ 1.000 de cetăţeni străini, de origine afro-asiatică.
69 de persoane au fost duse pentru audieri la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Timişoara.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro