Anchetatorii au verificat peste 10.000 de foi de observaţie ale unor copii consultaţi sau operaţi de Gheorghe Burnei, după ce 48 de noi plângeri care îl vizează pe chirurgul ortoped au fost înregistrate în ultimele zile, au transmis surse judiciare pentru News.ro. Anchetorii au plecat de la Spitalul „Marie Curie” cu sute de foi de observaţii şi mii de radiografii care au legătură cu ultimele plângeri, au pus sigiliu pe un depozit, pe cabinetul medicului Gheorghe Burnei şi al asistentei şefe. Totodată, poliţiştii au fotografiat şi au ridicat un panou de la intrarea în secţia de Ortopedie a spitalului, pe care scrie: “Ortopedia pediatrică este ştiinţă, artă şi predicţie. Prof. Dr. Gheorghe Burnei”.
Celebrul medic ortoped pentru copii Gheorghe Burnei a fost plasat în arest la domiciliu fiind suspectat că a făcut experimente neautorizate pe copii şi că a luat mită, potrivit unor surse din Poliţie.
Între timp, ies la iveală noi acuzații grave la adresa medicului Gheorghe Burnei, care ar fi recunoscut că ar fi folosit oase de vită cumpărate de la măcelărie pentru noi transplanturi. Acestea au fost găsite de anchetatori într-un frigider al secţiei de Ortopedie de la Spitalul „Marie Curie”, în care angajaţii îşi ţineau mâncarea. Rămășițele erau ținute într-o pungă, în congelator, iar unele erau vechi și de 5 ani, după cum a constatat și un reprezentant al Agenţie Naţionale de Transplant.
În ceea ce privește acuzațiile de luare de mită, anchetatorii ar fi la găsit la percheziţiile făcute la biroul doctorului de la Spitalul Marie Curie mai multe plicuri ce conțineau echivalentul a aproximativ 7.800 de euro, iar la locuinţa acestuia au găsit în jur de trei mii de euro.
Medicul nu ar fi cerut direct bani pentru operaţii, dar i-ar fi interna pe copii mult timp, în mod repetat, şi ar fi amânat intervenţiile chirurgicale până când i-ar fi determinat pe părinţii acestora să îi dea bani. În unele situaţii, deşi nu era nevoie de implantarea unor proteze sau dispozitive medicale, medicul le-ar fi spus părinţilor că trebuie făcut implant pentru corectarea unor deficienţe fizice, motivele reale fiind fie să obţină bani pentru acele proteze, fie să facă experimente.
În urma acestor acuzații, Gheorghe Burnei a fost suspendat din funcția de prodecan al Facultății de Medicină din cadrul UMF „Carol Davila” din București, până la finalizarea anchetei penale și până când instanța va da o decizie definitivă.