Recuperarea și transferul pieselor rămase au fost finalizate încă de miercurea trecută, 4 octombrie, iar o imagine a arătat integritatea capacului din titan de 6,7 metri din pupa vasului, a precizat Paza de Coastă a SUA. De asemenea, alte noi presupuse rămăşiţe umane au fost recuperate din interiorul resturilor de pe Titan şi transportate pentru a fi analizate de medicii legiști.
Misiunea de salvare desfăşurată în cadrul unui acord cu Marina americană a fost o continuare a operaţiunilor iniţiale de recuperare de pe fundul oceanului. În urmă cu patru luni, Paza de Coastă a anunțat că a recuperat primele presupuse rămăşiţe umane împreună cu părţi ale Titanului.
Cinci zile de căutări dramatice
Submarinul Titan a dispărut pe 18 iunie, în largul coastei din sud-estul Canadei, după ce începuse expediția spre Titanic, în orașul canadian St. John, din Newfoundland.
Contactul cu vasul a fost pierdut după o oră și 45 de minute de la scufundare. Ulterior, a fost declanșată o amplă operațiune de căutare și salvare, în care au fost implicate echipaje din mai multe țări, care au folosit avioane și nave pe suprafețe de mii de kilometri pătrați de mare, în încercarea de a depista un semn de viață de pe Titan, submarin care avea o lungime de 7 metri și o greutate de 10 tone.
Căutările au devenit din ce în ce mai dramatice, pentru că se estima că rezerva de aer, de aproximativ 96 de ore, se va epuiza.
Detectarea unor zgomote subacvatice a oferit inițial speranța că persoanele aflate la bordul submersibilului sunt în viață, dar iluzia a fost spulberată definitiv joi, 22 iunie, când un oficial al Pazei de Coastă americane a spus că „nu există nicio legătură între zgomote și localizarea câmpului de resturi pe fundul mării”.
Un robot canadian de mare adâncime, fără echipaj, a descoperit apoi epava Titanului la 4.000 de metri adâncime și la aproximativ 500 de metri de prova epavei Titanic, scufundată în 1912.
Expediția, pe care OceanGate o opera din 2021, a costat 250.000 de dolari de persoană, dar OceanGate şi-a încetat între timp activitatea. Printre cei cinci oameni ucişi în implozie se numără Stockton Rush, pilotul submersibilului şi directorul general al companiei.