Părinții copiilor cu deficiențe severe și-au strigat nemulțumirea încă o dată în această dimineață.  Asta după ce, din ordinul foștilor miniștrii Voiculescu și Pâslaru, micuții care suferă de boli precum epilepsie, Sindrom Down sau autism ar putea rămâne fără indemnizațiile pentru însoțitor care sunt cuprinse între  900 și 1.100 de lei.

Adele Chirică, una dintre mamele afectate de acest ordin, al cărui băiețel suferă de o formă rară de epilepsie, i-a invitat și pe cei doi foști miniștrii tehnocrați să li se alăture și ”să  #rezist (e) și când e vorba de „handicapații” care rămân pe drumuri” din cauza ordinului lor. Mesajul a ajuns se pare la cei doi, însă doar unul dintre ei și-a făcut apariția la protest. Este vorba despre fostul ministru al Muncii, Dragoș Pâslaru, care, sosit la fața locului, a împărțit flori mămicilor prezente și le-a cerut scuze motivând că intenția a fost cu totul alta dar, din păcate, peste tot există scăpări.

Pe de altă parte, actualul ministru al Sănătăţii, Florian Bodog, i-a invitat pe protestanți la o discuție însă le-a aruncat, și de această dată, praf în ochi. Bodog le-a transmis părinților că dacă fac presiuni nu vor primi nimic, iar dacă își doresc  transparență vor fi nevoiți să mai aștepte 30 de zile, astfel încât cel mai bine este  să-i lase să-și facă treaba și să decidă ei ce este de făcut, urmând apoi să le comunice și părinților decizia luată.

 
 

Urmărește-ne pe Google News