UPDATE ora 23.02: Pentru a doua oară în această seară, protestatarii au blochat ambele sensuri ale autostrăzii Ayalon din Tel Aviv, relatează The Times of Israel.
Potrivit unor cifre actualizate de Channel 12, peste 165.000 de persoane participă la demonstrațiile masive din capitala Israelului.
Ulterior, poliția a început să folosească tunuri cu apă pentru a-i evacua pe manifestanții care au blocat autostrada Ayalon.
Într-un comunicat de presă, organizatorii protestelor au susținut că 450.000 de oameni protestează la nivel național, dintre care 230.000 la Tel Aviv.
„Vom continua să ieșim în stradă până când ni se va promite că statul Israel va rămâne o democrație”, au precizat organizatorii.
UPDATE ora 21.43: Aproximativ 140.000-150.000 de persoane protestează la Tel Aviv împotriva reformei judiciare promovate de guvernul lui Benajmin Netanyahu, relatează Channel 12 News și Ynet, potrivit The Times of Israel.
Liderul opoziției, Yair Lapid, prezent la manifestiația din capitală, a scris pe Twitter: „Stăm în gardă. Pericolul nu a trecut”.
Lapid și-a trimis o echipă de negociatori la discuțiile privind un pachet de măsuri de compromis, dar bănuiește că suspendarea procesului legislativ de către premierul Netanyahu este o tactică de amânare.
אנחנו עומדים על המשמר. הסכנה עוד לא חלפה. pic.twitter.com/8PDFUuVMUz
— יאיר לפיד – Yair Lapid (@yairlapid) April 1, 2023
***
Știrea inițială: Aceasta este cea de-a 13 seară de sâmbătă când au loc proteste în Israel, după ce guvernul și-a anunțat intenția de a promova mult criticata reformă a justiției.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 6Strada Kaplan și intersecția Azrieli din Tel Aviv sunt pline de demonstranți. Site-ul de știri Walla relatează că zeci de mii de persoane s-au adunat împotriva planurilor guvernului și în Haifa.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 4Zeci de protestatari au blocat pentru scurt timp traficul pe autostrada Ayalon, potrivit poliției. Drumul a fost ulterior redeschis circulației.
צעדה על ז’בוטינסקי מרמת גן לקפלן pic.twitter.com/JkaYfSWyFp
— אדם קוטב | adam kutub (@adam_kutub) April 1, 2023
Tot în Tel Aviv, poliția a arestat trei persoane în piața Sarona, care aveau asupra lor spray cu piper, un cuțit și boxuri din alamă. Polițiștii suspectau că acest grup se îndrepta să-i atace pe protestatari.
Potrivit poliției, un bărbat a fost grav rănit într-un schimb de focuri de armă în centrul orașului Ramle. Bărbatul a fost dus la Centrul Medical Shamir pentru a primi îngrijiri medicale. Poliția a deschis o anchetă în legătură cu incidentul.
În total, sâmbătă sunt planificate demonstrații în 150 de localități din întreaga țară.
המחאה נגד הרפורמה: המונים משתתפים בצעדה בחיפה | עדכונים שוטפים » https://t.co/seflcJeHck@CBeyar pic.twitter.com/Z2DxVS44bw
— כאן חדשות (@kann_news) April 1, 2023
Ce reclamă oamenii
Premierul Benjamin Netanyahu a suspendat luni procesul legislativ al reformei pentru a permite negocieri asupra pachetului de măsuri care să ducă la un compromis.
Dar organizatorii protestelor, îngrijorați de faptul că legislația ar putea fi supusă la vot în 24 de ore, au promis să continue să organizeze demonstrații până când guvernul lui Netanyahu va renunța la toate măsurile controversate, care oferă coaliției guvernamentale controlul asupra numirilor din sistemul judiciar.
Deși discuțiile cu grupurile de opoziție sunt în desfășurare, puțini se așteaptă ca acestea să ducă la un acord. Și susținătorii de dreapta ai reformei lui Netanyahu au organizat două demonstrații majore în această săptămână – luni la Ierusalim și joi la Tel Aviv. La fiecare dintre aceste mitinguri au participat zeci de mii de persoane.
Foto: Profimedia Images