”S-au făcut evaluări la tot ce înseamnă relaxare sau revenire la normal şi actualizări ale listelor ţărilor care au un indice ridicat de îmbolnăviri. Ca urmare a acestei actualizări, s-au luat şi anumite decizii”, a declarat Nelu Tătaru, la finalul ședintei Comitetului Național pentru Situații de Urgență, de luni, 5 octombrie.

Ministrul a anunțat că cei care sunt plasați în carantină timp de 14 zile pot evita acest lucru, dacă în cea de-a opta zi fac un test COVID, iar rezultatul este negativ.

Cei care sosesc petrec mai puțin de trei zile în România pot evita complet măsura carantinării, chiar dacă revin din țări de pe lista galbenă, dacă prezintă un test negativ realizat cu cel puțin 48 de ore înainte de sosire.

Oficialii români au publicat și lista țărilor care au indicele de infectare mai mare decât al României. Este vorba despre 49 de state, printre care Spania, Franța, Belgia, Marea Britanie, Danemarca, Ungaria sau SUA.

Țările incluse pe lista galbenă:

 
 

Urmărește-ne pe Google News