”Astfel,
începând cu data de 9 octombrie, se restricţionează, în sensul interzicerii activităţilor
cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare,
comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice
şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor în interiorul
clădirilor, precum şi a activităţilor operatorilor economici licenţiaţi în
domeniul jocurilor de noroc de pe raza următoarelor unităţi
administrativ-teritoriale: Răzvad, Târgovişte, Văleni-Dâmboviţa”, precizează
Prefectura Dâmbovița.

Mai mult,
este obligatorie purtarea măștii de protecție pe timpul zilei în toate spațiile
publice, în localităţile Moţăieni, Crevedia, Ulmi, Ocniţa, Perşinari, Glodeni,
Răzvad, Târgovişte, Titu, Văleni-Dâmboviţa şi Bezdead. Măsura se instituie începând
din 9 octombrie, în intervalul orar 6:00 – 18:00, pentru toate persoanele
adulte şi pentru toţi copiii cu vârsta de peste 5 ani.

În aceste
localități, rata incidenţei cumulate a cazurilor de COVID-19 este de peste 1,5
la 1.000 de locuitori.

Care sunt măsurile impuse în județul
Harghita

Tot joi, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Harghita a dispus închiderea, barurilor, discotecilor, cluburilor şi operatorilor din domeniul jocurilor de noroc, în Miercurea Ciuc şi alte 12 localităţi timp de două săptămâni.

În aceste
localități, incidenţa cazurilor de infectare cu noul coronavirus este mai mare
de 1,5 la mia de locuitori.

De asemenea,
în perioada 9-23 octombrie, nu este permisă activitatea cu publicul a
operatorilor economici care desfăşoară activităţi în baruri, cluburi şi
discoteci în Brădeşti, Cârţa, Ciumani, Dăneşti, Gălăuţaş, Mădăraş, Miercurea
Ciuc, Mihăileni, Păuleni Ciuc, Racu, Sânmartin, Siculeni şi Vlăhiţa.

Se interzice
activitatea operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc,
inclusiv cazinouri, cu excepţia agenţiilor de pariuri şi loteriilor unde se
eliberează bilet. Aici se impune respectarea regulilor de distanţare şi
măsurilor de siguranţă sanitară.

În cele 13
localităţi se va impune obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât
să acopere nasul şi gura, ”pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5
ani, pe o rază de 50 de metri în jurul perimetrului exterior al tuturor
unităţilor de învăţământ”.

CJSU
Harghita mai precizează că spectacolele, concertele, târgurile, bâlciurile sau
evenimentele sportive se pot desfăşura doar cu condiţia respectării măsurilor
de distanţare şi siguranţă sanitară în vigoare.

De asemenea,
organizarea sărbătorilor religioase este permisă doar cu participarea persoanelor
care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea unde se desfăşoară activitatea
respectivă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News