Astfel, de la sfârșitul săptămânii, discotecile și alte locuri de divertisment nocturne se vor închide, iar pentru participarea la evenimente cu peste 500 de persoane, în exterior, va fi nevoie de prezentarea dovezii de vaccinare sau a unui test negativ pentru infecția cu coronavirus.
„Trebuie să luăm măsuri și trebuie să oprim interacțiunea socială”, a declarat purtătoarea de cuvânt a guvernului catalan, Patricia Plaja, adăugând că situația epidemiologică din regiune este „extrem de complicată”.
Pandemia nu s-a terminat, noile variante sunt foarte contagioase şi avem în continuare părţi importante ale populaţiei care nu s-au vaccinat. Nu putem pretinde că am învins virusul.
Patricia Plaja, purtătoarea de cuvânt a guvernului catalan:
În acest context, autoritățile catalane cer guvernului național revenirea la obligativitatea purtării măștii de protecție în exterior. Spania a renunțat la această măsură începând din 26 iunie.
În ultimele șapte zile, în Catalonia au fost confirmate 25.738 de noi cazuri de infectare, de cinci ori mai multe decât în săptămâna anterioară și de opt ori mai multe față de acum 15 zile. Vârsta medie a celor contaminați este de 26,5 ani, notează El Pais.
Experții pun creșterea numărului de infectări din rândul tinerilor pe seama variantei Delta, mult mai contagioasă decât alte tulpini, dar și pe seama relaxării restricțiilor și redeschiderii vieții de noapte.
Înmulțirea îmbolnăvirilor afectează și spitalele, deși persoanele din categoriile vulnerabile sunt, în mare parte, vaccinate anti-COVID-19.
Potrivit datelor publicate marți de Departamentul de Sănătate din Catalonia, 575 de persoane infectate cu coronavirus sunt spitalizate, în prezent, dintre care 133 sunt în stare gravă. Numărul internărilor a crescut cu 33% în ultimele 10 zile, mai arată sursa citată.
Între timp, campania de vaccinare ia avânt în Spania. Aproape 56% din populația de circa 47 de milioane de locuitori a primit cel puțin o doză de ser anti-COVID-19, iar 40,3% dintre spanioli au sunt vaccinați cu schema completă.
Spania se află pe locul 11 la nivel mondial din punctul de vedere al numărului cazurilor de coronavirus confirmate până în prezent, adică peste 3,8 milioane, în timp de numărul deceselor se apropie de 81.000, potrivit datelor de pe portalul worldometers.info.
Foto: EPA