„Noi am înfiinţat în cadrul Ministerului Sănătăţii o subcomisie în cadrul comisiei de toxicologie şi toxicodependenţă, care analizează împreună cu alţi specialişti posibilitatea de publica pe site informări periodice privitoare la riscurile pe care şi le asumă fumând cu aceste dispozitive. (…) Avem în vedere măsuri pe care să le luăm: limitarea publicităţii pentru aceste dispozitive. (…) Ce este mai interesant este că dacă în cazul tutunului simplu ştim că urmările apar pe termen lung, ştim ce se întâmplă, se pare că în cazul acestor dispozitive cu tutun încălzit pot să apară efecte grave pe termen scurt. De aceea şi chestiunea cu publicitatea o vom grăbi, iar ceea ce face subcomisia deja va fi vizibil pe site, astfel încât să atragem atenţia asupra consumului acestui tutun încălzit”, a declarat ministrul Sănătăţii într-o conferinţă de presă.

Pe de altă parte, Pintea a precizat că la unităţile de primiri urgenţe va fi un formular pe care îl vor completa medicii când primesc pacienţi care inhalează substanţe toxice.

„Acel formular va permite medicilor ca atunci când se prezintă cineva în unitatea de primiri urgenţe cu această simptomatologie, să poată să anunţe”, a explicat ministrul Sănătăţii.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Măsura luată de Kim Jong Un la o zi după ce Vladimir Putin a promulgat Acordul de Apărare reciprocă cu Coreea de Nord
Știrileprotv.ro
Măsura luată de Kim Jong Un la o zi după ce Vladimir Putin a promulgat Acordul de Apărare reciprocă cu Coreea de Nord
Wow, ce vilă superbă și-a cumpărat Angela Similea acum! Și-a vândut conacul după problemele cu bani, însă noua ei casă a făcut furori, mai ales după renovare! Mulți și-au dat coate
Viva.ro

Sfâșietor ce s-a aflat despre moartea lui Silviu Prigoană! E știrea care a bulversat România
Libertateapentrufemei.ro
Sfâșietor ce s-a aflat despre moartea lui Silviu Prigoană! E știrea care a bulversat România
Ce pensie avea Silviu Prigoană! A murit la 60 ani, după ce își “asigurase bătrânețea”
FANATIK.RO
Ce pensie avea Silviu Prigoană! A murit la 60 ani, după ce își “asigurase bătrânețea”
Noi dezvăluiri într-un dosar ISTORIC! De ce n-a jucat Nicolae Dobrin în Mexic? Mărturie în premieră obținută de GSP: „Certuri cu cei de la Dinamo, i-a cam lăsat fără bani la poker!”
GSP.RO

SEMNIFICAȚIA ascunsă a bijuteriilor și accesoriilor purtate de Kate Middleton la Ziua Comemorării. Gestul emoționant făcut de Prințesă
Elle.ro

Așa arăta, înainte de operațiile estetice, o vedetă pe care azi o vezi aproape zilnic la TV. Îți dai seama cine e în poze? FOTO
Unica.ro

Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Cine a fost Silviu Prigoană. Povestea vieţii celebrului om de afaceri
Observatornews.ro
Cine a fost Silviu Prigoană. Povestea vieţii celebrului om de afaceri
Horoscop 12 noiembrie 2024. Balanțele se simt tulburate astăzi, din mai multe motive, cele din mediul de la serviciu sau problemele de sănătate
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI