Conform anchetatorilor, suspectul a recrutat șapte persoane, inclusiv una minoră, pe care le-a adăpostit la ferma sa, „unde prin constrângere fizică și psihică le-ar fi supus la executarea unor munci în mod forțat, aducând victimele în stare de aservire”.
Victimele proveneau din rândul persoanelor fără adăpost care frecventează zona Gării de Nord din Bucureşti şi au fost obligate să muncească la stână. Potrivit sursei citate, autoritățile au fost sesizate în 2023 de unul dintre oamenii care a reușit să fugă de la fermă, unde erau aproape 1.000 de oi şi vaci.
Victimele erau recrutate de taximetrişti din Bucureşti, care primeau de la patron până la câteva sute de lei pentru fiecare persoană pe care o aduceau la fermă. Persoanele fără adăpost din zona Gării de Nord erau ademenite la ferma din Argeş cu promisiuni de masă şi cazare, precum şi salariu lunar.
Într-o discuție avută cu un taximetrist din București, suspectul i-a cerut acestuia să îi aducă noi cerșetori din zona Gării de Nord din București, iar acesta din urmă i-a cerut în schimb o bucată de brânză și un litru de țuică pentru o nouă victimă.
Taximetriştii erau sfătuiţi de patronul fermei să aducă persoanele recrutate în Curtea de Argeș, într-un loc izolat din zona stadionului din oraș. Printre cei recrutați și puși să muncească a fost și un tânăr de 17 ani, cu retard mental.
Cele şapte persoane erau forţate să muncească la fermă până la 15 ore pe zi. În schimbul muncii, primeau foarte puţină mâncare şi erau cazate în condiții insalubre, inclusiv în bena unei autoutilitare.