Potrivit The Guardian, oamenii de știință spun că vor urma probabil teste de editare genetică pe embrioni și, deși procedura are aplicații clinice limitate, unii se tem că clinicile de fertilitate ar putea adopta tehnologia și oferi servicii de editare genetică în măsură să alimenteze „un nou tip de tehnoeugenie”.

Vorbind înaintea celui de-al treilea Summit internațional privind editarea genomului uman, care începe luni la Institutul Francis Crick din Londra, profesorul Jennifer Doudna, laureat al premiul Nobel pentru chimie în 2020 pentru editarea genelor, a declarat:

„Vom vedea cu siguranță terapii genomice pentru boli de inimă, boli neurodegenerative, afecțiuni oculare și altele, și, posibil, și unele terapii preventive”.

„Unul dintre cele mai mari și mai realiste riscuri este că persoanele care ar putea beneficia cel mai mult de ele nu vor putea să le acceseze sau să și le permită”, a avertizat acesta.

Profesorul Françoise Baylis, filosof la Universitatea Dalhousie din Canada, a declarat că prețul noilor terapii va fi prohibitiv pentru o mare parte din populația globală, o situație care ar putea „amenința grav” obiectivul ca toți oamenii să se nască egali.

Experții, care variază de la geneticieni și cercetători în domeniul sănătății publice până la bioeticieni și filosofi, se așteaptă ca un val de terapii de editare a genelor să ajungă în clinici în următorii aproximativ cinci ani.

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

Acestea vor corecta mutațiile care cauzează boli în țesuturile și organele pacienților și vor deveni din ce în ce mai sofisticate pe măsură ce cercetătorii vor descoperi cum să facă mai multe modificări deodată și să ajungă în zone dificile, cum ar fi părțile din creier afectate de boli neurodegenerative.

Autoritățile de reglementare din SUA, Europa și Regatul Unit ar putea aproba prima terapie de editare a genomului în cursul acestui an, un tratament pentru boala celulelor secerătoare, o tulburare de coagulare a sângelui.

Aceeași tehnologie deschide calea pentru terapii care să îmbunătățească sănătatea oamenilor, pentru a-i face mai rapizi, mai inteligenți, mai puternici sau mai rezistenți la boli.

La prețuri de milioane de dolari pe injecție, editarea genelor este astăzi prohibitiv de costisitoare. Dar dacă prețurile scad substanțial în următoarele decenii, există riscul ca, indiferent dacă beneficiile sunt dovedite sau nu, clinicile de fertilizare in vitro să înceapă să ofere servicii.

Viitorii părinți s-ar putea simți obligați să o folosească aceste servicii pentru a-i oferi copilului lor „cea mai bună viață”, a declarat Baylis, alimentând un „nou tip de tehnoeugenie”.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI