Armata rusă a introdus recent în inventarul său de arme două noi rachete hipersonice: rachetele Kinjal („Pumnal”), lansate din aer, și Zircon, lansate de pe nave.
Aceste tipuri de rachete au fost testate pentru prima dată în 2017, costă aproximativ 10 milioane de dolari fiecare și au fost descrise de Vladimir Putin ca fiind „indestructibile”.
Moscova a afirmat în repetate rânduri că racheta Zircon are o rază de acţiune de 1.000 km şi se deplasează cu o viteză de nouă ori mai mare decât viteza sunetului. Cu toate acestea, sistemul antiaerian Patriot furnizat de SUA pare să fi avut un oarecare succes în distrugerea acestor arme de înaltă tehnologie.
Provocarea majoră pe care o reprezintă rachetele hipersonice este timpul limitat de care dispune apărarea pentru a urmări, ținti și intercepta aceste arme.
Ele se deplasează cu o viteză de peste două ori mai mare decât cea a unui glonț, ceea ce creează o provocare tehnică imensă. Rusia susține că este singura națiune care deține astfel de arme, dar analistul britanic se întreabă dacă acest lucru este adevărat.
Moscova a fost obligată să-și dezvăluie înzestrarea sa cu arme hipersonice din cauza cerințelor războiului din Ucraina.
Deși aceste arme au o capacitate foarte impresionantă, de fiecare dată când vor fi lansate, Occidentul va urmări, va analiza și va evalua capacitatea Rusiei. Acest lucru va permite Occidentului să înțeleagă mai bine punctele forte ale rachetelor, dar, mai important, să exploateze și vulnerabilitățile lor, spune analistul britanic.
În schimb, Occidentul are mare grijă să nu-și dezvăluie programele sale secrete pentru a le maximiza eficiența, dacă va fi vreodată necesar, în cazul unui conflict major.
În primul Război din Golf, Forțele Aeriene ale SUA au desfășurat avionul F117 Nighthawk – un aparat de luptă invizibil, dezvoltat de uzinele ultrasecrete americane Skunk, care era un proiect „sub acoperire” al SUA.
Nighthawk a fost în dotarea armatei americane timp de un deceniu înainte de a fi folosit într-un conflict major, iar secretul aferent a însemnat că niciun adversar potențial nu a avut șansa de a dezvolta o capacitate care să contracareze cu succes avionul.
Occidentul a dezvoltat, fără îndoială, o gamă foarte impresionantă de capabilități secrete care vor rămâne ascunse cât va fi nevoie, pentru a păstra elementul-surpriză și eficiența operațională, mai consideră Sean Bell.
Deși se pare că Vladimir Putin a trimis pe câmpul de luptă o capacitate militară unică și periculoasă, este foarte probabil ca, în ciuda deceniilor de dezvoltare militară, tehnologia de ultimă oră a Rusiei să devină rapid învechită, afirmă analistul.
Sean Bell are o lungă carieră în forțele aeriene britanice (RAF), retrăgându-se la sfârșitul anului 2012 în calitate de vicemareșal.
Ucraina susține că a doborât peste 2.000 de rachete balistice şi de croazieră ruse de la începutul războiului
Analiza expertului britanic vine în contextul în care Ministerul ucrainean al Apărării a estimat, luni, la peste 2.000 numărul rachetelor balistice şi de croazieră ruseşti doborâte de forţele ucrainene de la începutul războiului de agresiune declanşat de Moscova în februarie 2022.
Într-un mesaj pe reţeaua X, ministerul a scris că „mai mult de 2.000 de rachete de croazieră şi balistice au fost doborâte de la începutul invaziei pe scară largă” a Rusiei şi că „acesta este rezultatul muncii titanice a apărătorilor aerieni ucraineni“.
„Mii de vieţi au fost salvate de sistemele moderne de apărare antiaeriană furnizate de partenerii noştri”, a adăugat instituţia de apărare de la Kiev, potrivit agenției spaniole de presă EFE, citată de Agerpres.
În acelaşi timp, Ministerul Apărării a avertizat că Ucraina are nevoie de mai multe sisteme de apărare antiaeriană pentru a-şi proteja populaţia de teroarea rusă.
„Pentru că infrastructura civilă rămâne principala ţintă a atacurilor ruseşti”, subliniază acesta.
Zece persoane au fost rănite luni de fragmente ale rachetelor ruseşti doborâte de antiaeriana ucraineană la Kiev, o nouă dovadă, potrivit Ucrainei, a nevoii sale „urgente” de sisteme de apărare antiaeriană din partea Occidentului, notează AFP.
Rusia şi-a intensificat bombardamentele asupra Ucrainei în ultimele săptămâni, vizând în special infrastructura energetică, ca represalii la atacurile ucrainene asupra regiunilor sale de frontieră. Acesta este al treilea atac aerian asupra Kievului în ultimele cinci zile.
Potrivit informaţiilor preliminare, ruşii ar fi atacat luni dimineaţă Kievul cu rachete hipersonice Zircon sau Onyx, care au fost lansate din Crimeea ocupată, conform agenției ucrainene de presă Unian.
Faptul că rachetele ruseşti au ajuns din Crimeea ocupată la Kiev este un semnal alarmant, a afirmat căpitanul în rezervă de gradul I Andrei Râjenko, fostul şef adjunct al Statului Major al Marinei ucrainene, la postul TV Kiev.
El a subliniat că se va putea spune ce fel de rachete au fost utilizate în atac după ce vor fi fost analizate fragmentele acestora.
„Se presupune că ar putea fi vorba de Zircon sau de Onyx-M. Raza lor de acţiune le permite să fie lansate din nordul Crimeei şi să ajungă la Kiev. Acestea au o viteză mare de zbor. Dacă se va dovedi că este Zircon, atunci viteza sa este de aproximativ 5-7 km pe secundă. Din câte ştiu, este pentru prima oară când rachete lansate din Crimeea lovesc Kievul. Şi acesta este un semnal alarmant”, a declarat Andrei Râjenko.
„Noi nu încetăm să repetăm că Ucraina are nevoi de mai multe sisteme de apărare antiaeriană”, ceea ce este sinonim cu „securitatea”, a insistat luni Volodimir Zelenski.
Ministrul său de externe, Dmitro Kuleba, a reluat acelaşi mesaj, îndemnând la livrarea de sisteme antiaeriene americane Patriot „capabile să respingă orice atac rusesc”.
Dar un important ajutor american este în continuare blocat în Congres din cauza opoziţiei între republicani şi democraţi. Joe Biden şi administraţia sa vor să se ajungă la un vot favorabil cât mai repede posibil, însă republicanii fideli fostului președinte Donald Trump continuă să blocheze pachetul de ajutor.
„Ucraina are nevoie de ajutorul nostru acum. Nu e niciun moment de pierdut”, a transmis, pe reţeaua X, Bridget Brink, ambasadoarea SUA la Kiev.
Pe teren, armata ucraineană trebuie să facă faţă unei penurii de muniţii şi de oameni, în timp ce armata rusă câştigă teren, în pofida pierderilor umane, notează AFP.
Foto: Profimedia Images
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul dintre Ucraina și Rusia