Ordinul 1082/2020 a fost publicat în Monitorul Oficial 526 de vineri, 19 iunie, și stabilește măsurile ce se impun a fi implementate în domeniul transporturilor, pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19, în condițiile ridicării progresive a restricțiilor.

Măsuri obligatorii în trenuri și în gări:

Purtarea măștii de protecție este obligatorie pentru accesul la bordul trenurilor și pe toată durata călătoriei.

Șeful de tren/Conductorul are obligația să vizualizeze biletul de călătorie, fără să îl atingă.

Este permisă utilizarea vagoanelor mixte salon/bar, pentru comercializarea cu amănuntul a produselor preambalate.
Garniturile de tren trebuie salubrizate și igienizate înainte de plecarea în fiecare cursă.

Operatorii feroviari promovează vânzarea on-line a biletelor și utilizează cu prioritate biletele electronice.

Operatorii feroviari pun în aplicare rezervări obligatorii de locuri pentru trenurile de lung parcurs, acolo unde este tehnic posibil și eficient din punct de vedere economic.

Operatorii feroviari stabilesc și aduc la cunoștința publicului măsurile organizatorice impuse de specificul activității și de zona de desfășurare a acesteia.

Măsuri și reguli pentru transportul cu metroul:

Pentru accesul în stațiile de metrou, pe durata șederii în aceste stații și pe toată durata călătoriei cu metroul este obligatorie purtarea măștii de protecție.

Vor fi expuse afișe de tip ghid cu regulile de bază ce trebuie respectate pe timpul călătoriei cu metroul.

Se vor amplasa autocolante de avertizare pentru distanțare socială la cabinele de acces metrou.

În dreptul punctelor de vânzare titluri de călătorie și în dreptul automatelor de vândut cartele se vor amplasa autocolante de avertizare pentru păstrarea de către călători a distanțării sociale.

În stațiile de metrou, prin intermediul instalațiilor de sonorizare, se vor face anunțuri cu privire la păstrarea distanței și a respectării măsurilor impuse de autorități.

La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului afacerilor interne și al ministrului transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor nr. 79/988/2020 privind măsuri și reguli în domeniul transporturilor, pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 435 din 22 mai 2020, se abrogă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News