În acest fel se stabileşte un reper pentru tarifele de primă aferente poliţelor RCA. Acest tarif poate fi utilizat atât de către consumatori, care vor avea astfel la îndemână un instrument de comparaţie pentru ofertele societăţilor de asigurare, cât şi de către asigurătorii care doresc să intre pe piaţa RCA sau de către alte părți interesate, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul ASF, asfromania.ro.
Publicarea tarifelor de referință contribuie semnificativ la creșterea transparenței privind accesul la informațiile esențiale, informarea corespunzătoare a consumatorilor și diseminarea de informații corecte și complete, precizează Autoritatea de Supraveghere Financiară.
Tarifele de referinţă au un caracter orientativ şi sunt calculate pe baza datelor cu privire la poliţe (perioada 2012-2016) şi la daune (perioada 2010-2016), furnizate de asigurătorii autorizaţi să practice RCA la data 31.12.2016.
Tarifele de referinţă sunt structurate în funcţie de:
- categoriile de vehicule (autoturisme, autovehicule transport marfă, autovehicule transport persoane etc.)
- tipul asiguratului (persoană juridică/persoană fizică)
- caracteristicile tehnice (capacitatea cilindrică sau puterea, masa maximă autorizată, numărul de locuri) în funcție de categoria vehiculului.
Astfel, tariful de referinţă pentru o poliţă RCA încheiată pe un an de zile de persoanele cu vârsta între 31 şi 40 de ani, ce deţin un autoturism cu capacitatea cilindrică cuprinsă între 1.201 şi 1.400 cmc, este 506 lei, cu 17% sub tariful de primă maxim, stabilit pentru această categorie, de 610 lei.
Pentru persoane juridice ce deţin un autoturism cu capacitate cilindrică între 1.401 şi 1.600 cmc, tariful de referinţă este 957 de lei, faţă de un tarif de primă maxim de 992 lei (-4%).
Pentru autovehiculele destinate transportului de marfă (persoane juridice) cu masa de peste 16 tone, tariful de referinţă este 7.314 lei, mai mic cu 3% faţă de tariful de primă maxim stabilit pentru această categorie (7.534 lei).
Pentru autovehiculele destinate transportului de persoane deţinute atât de persoane fizice, cât şi juridice, cu o capacitate mai mare de 40 de locuri, tariful de referinţă are valoarea de 5.616 lei, cu 15% mai puţin decât tariful de primă maxim care se aplica acestei categorii (6.600 lei).
Datele statistice utilizate în calculul tarifului de primă de referință nu arată deviații semnificative în daunalitate, la nivel de piață, comparativ cu datele statistice din anii anteriori, prin urmare nu există premise de creștere a tarifelor pentru poliţele RCA.
Tarifele de referinţă pe fiecare categorie de autovehicul şi de asigurat pot fi consultate aici.
Legea RCA a fost votată. Ce noutăți aduce. Legea RCA a trecut marți, 16 mai, de Parlament în Camera Deputaţilor. Proiectul iniţiat de social-democraţi a primit votul a 286 de parlamentari, iar 25 de aleşi au votat împotrivă.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!