Pot fi folosite în decurs de un an
Tichetele de vacanţă pot fi oferite atât de firmele private, cât şi de instituţiile de stat. Bugetarii le vor primi în locul actualelor prime de vacanţă, dar, în mediul privat, acordarea acestor vouchere e la latitudinea angajatorului.
Cine primeşte vouchere poate începe să-şi organizeze timpul. Fie merge la o agenţie de turism ca să-şi stabilească pachetul de distracţie, fie negociază direct cu hotelul sau pensiunea autorizată de Autoritatea Naţională pentru Turism.
Dacă îi mai rămân tichete sau bani în contul online, salariatul îi poate folosi în decurs de un an. Dacă sunt incluse în pachetul turistic şi relaxarea la SPA, excursiile opţionale şi chiar transportul pot fi achitate cu vouchere de vacanţă.
Specialiştii în domeniu susţin că industria turistică autohtonă va avea de câştigat. Aceştia estimează că cel puţin 400 de milioane de euro vor rămâne în ţară.
Cum este la alţii
România nu este prima ţară care oferă vouchere de vacanţă. Şi la vecinii noştri din Ungaria funcţionează acest sistem, iar tichetele, la fel ca la noi, pot fi folosite doar pe teritoriul ţării.
Francezii însă se bucură de voucherele de vacanţă de mai bine de 30 de ani, diferenţa este că ele pot fi folosite pe întregul teritoriu al Uniunii Europene.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Mărturiile părinților care și-au salvat copilul din calea unei mașini care fusese proiectată pe trotuar, lângă ei, în Galați
Viva.ro
De nerecunoscut! Cum arată și cu ce se ocupă Adina Asăvoaiei, ”păpușa de la Glina”, la aproape 18 ani. Este model internațional și s-a schimbat mult, în ultimii ani
Libertateapentrufemei.ro
Reacția Andreei Esca atunci când s-a trezit cu copiii în Grecia, la ziua ei: „Am plecat să o surprindem pe mama”
FANATIK.RO
Construcția fantastică din România pentru care Ceaușescu a dat ordin imediat. Se lucra non stop și nu contau banii cheltuiți. Tunelul trebuia să aducă apă curată din munții Făgăraș direct în București
GSP.RO
Soția noului supertransfer al lui Liverpool se mută în Anglia pentru a-i fi alături: „Un nou capitol pentru noi”
FANATIK.RO
Locul din România care i-a înnebunit pe străini. Nu le vine să creadă că așa ceva mai există. Oamenii de aici văd primii soarele. E o combinație de urban, sălbatic și ieftin și nu există drum până acolo. ”Întotdeauna mi-am dorit să locuiesc în astfel de locuri”
Unica.ro
Val de comentarii după cea mai recentă apariție a Nicoletei Luciu. 'Nu te mai recunosc' Cum arată acum vedeta / FOTO
Orangesport.ro
Detalii terifiante, după decesul handbalistei Iryna Glibko, campioană a României! "Ficatul era plin de ganglioni". Drama ultimilor ani | EXCLUSIV
Observatornews.ro
O tânără însărcinată, găsită spânzurată la câteva sute de metri de casă, în Reşiţa. Femeia dispăruse de acasă de două zile
HOROSCOP
Horoscop 31 august 2024. Capricornii se inspiră de la orice persoană care este capabilă să-și coordoneze singură viața, sub toate aspectele ei