Înainte să moară, baba Vanga şi Nostradamus au lăsat scris câteva avertismente pentru viitorul omenirii, fiind destui cei care cred în afirmaţiile presupuşilor profeţi.

“Totul va porni de la incidente sub forma unor atentate la vieţile unor prim-miniştri. Războiul va începe în noiembrie 2010 şi se va încheia în luna octombrie 2014”, a prezis Vanga, care nu s-a înşelat nici în privinţa atentatelor de la 11 septembrie 2001 sau a morţii prinţesei Diana. Nostradamus a scris în al zecelea catren din cea de-a zecea centurie că al treilea război mondial va izbucni fix pe 11 noiembrie 2010 şi va fi purtat cu arme nucleare, chimice şi bacteriologice.

 
 

Urmărește-ne pe Google News