Preşedintele Traian Băsescu a primit, ieri, titlul de “Cetăţean de Onoare” al municipiului Drobeta- Turnu Severin, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Palatul Cultural “Theodor Costescu”. Apoi, şeful statului s-a distrat la Festivalul “Toamna severineană”, pe acorduri de taraf şi fanfară. Astăzi, Băsescu va primi o distincţie şi la Madrid, în cadrul Congresului Mondial al românilor din diaspora.

Milog

Preşedintele democrat-liberalilor mureşeni, Dorin Florea, le-a trasat sarcină candidaţilor PD-L la alegerile parlamentare să colecteze bani de la populaţie pentru a-şi susţine campania electorală. “Fiecare candidat va strânge fonduri pe faţă de la oameni, ca să nu se mai spună că se învârt bani negri în alegeri. Colecta publică nu e ilegală şi fiecare dă cât poate, cine nu are nu dă”, a spus primarul din Târgu Mureş, Dorin Florea.

 
 

Urmărește-ne pe Google News