Cei peste 170.000 de elevi de clasa a opta au susținut săptămâna aceasta probele la Evaluare Națională, la disciplinele Limba și Literatura Română, Matematică, și un mic procent dintre aceștia, la Limba Maternă.

Urmează câteva zile de emoții din partea copiiilor și a părinților, până la afișarea rezultatelor.

Anul acesta, în premieră, lucrările sunt corectate prin rotație, în alte județe decât cele de origine. La fel, ca un element de noutate, și contestațiile candidaților nemulțumiți de notele obținute se pot depune și pe e-mailul instituției de învățământ unde s-au susținut probele de examen.

Când se afișează rezultatele la Evaluarea Națională 2020

Afișarea rezultatelor pe site-ul oficial edu.ro și la fiecare instituție de învățământ în parte va fi făcută luni, 22 iunie.

Atenție, imediat după afișarea rezultatelor, începe perioada în care se pot face contestațiile, potrivit calendarului Evaluării Naționale 2020

  • 22 iunie 2020 (până la ora 14:00): Afișarea rezultatelor
  • 22 iunie 2020 (intervalul orar 16:00 – 20:00) și
  • 23 iunie (intervalul orar 8:00 – 12:00): Înregistrarea contestațiilor –Contestații Evaluare Națională 2020. Unde se depune cererea online
  • 23-26 iunie: Soluționarea contestațiilor
  • 27 iunie 2020: Afișarea rezultatelor finale
Horia Teodorescu, șeful CJ Tulcea, partener și gazdă. Firma care a câștigat un contract de zeci de milioane de euro pentru refacerea portului și-a mutat sediul în apartamentul acestuia
Recomandări
Horia Teodorescu, șeful CJ Tulcea, partener și gazdă. Firma care a câștigat un contract de zeci de milioane de euro pentru refacerea portului și-a mutat sediul în apartamentul acestuia

Când are loc sesiunea specială la Evaluarea Națională 2020

Anul acesta, Evaluarea Națională s-a desfășurat în condiții speciale din cauza pandemiei de coronavirus. Elevilor li s-a măsurat temperatura cu termometrul non-contact, iar cei care au avut o valoare mai mare de 37,3 grade Celsius nu au fost primiți la examen. În interior și în sala de examen a fost obligatorie purtarea măștii, iar elevii au avut la dizpoziție și dezinfectant pentru mâini.

Pentru elevii care nu au trecut testul termometrului și cei aflați in izolare ori care din motive medicale nu au putut să susțină probele, se organizează o a doua sesiune de Evaluare Națională. Sunt doar patru copii din toată țara care nu au trecut testul termometrului.

  • 22-26 iunie 2020 – Înscrierea candidaților
  • 29 iunie 2020 – Limba şi literatura română
  • 30 iunie 2020 – Matematică
  • 1 iulie 2020 – Limba şi literatura maternă (pentru elevii care au studiat această disciplină).

Când se afișează rezultatele la Evaluarea Națională 2020, sesiunea specială

  • 2 iulie 2020 (până la ora 12:00) – Afișarea rezultatelor
  • 2 iulie 2020 (între orele 14:00 – 19:00) – Înregistrarea contestațiilor
  • 4 iulie 2020 – Afișarea rezultatelor finale

Media generală obținută de candidații care susțin Evaluarea Națională intră în alcătuirea mediei de admitere în învățământul liceal de stat, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu.

Sursa foto: HEPTA

   

Istorii electorale
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Vine schimbarea! Ilie Bolojan a făcut anunțul pe care toți românii trebuie să-l știe: „Este necesar...”. Decizia care schimbă totul: „În actualul context...”
Viva.ro
Vine schimbarea! Ilie Bolojan a făcut anunțul pe care toți românii trebuie să-l știe: „Este necesar...”. Decizia care schimbă totul: „În actualul context...”
Celebra artistă a devenit mamă la 56 de ani și a decis să ne mute din țară alături de femeia iubită, pentru a-și crește fata liniștită. De câte ori am plâns pe melodiile ei!
Libertateapentrufemei.ro
Celebra artistă a devenit mamă la 56 de ani și a decis să ne mute din țară alături de femeia iubită, pentru a-și crește fata liniștită. De câte ori am plâns pe melodiile ei!
Ce ascunde scandalul emisarilor trimiși în SUA de premierul Ciolacu
Adevarul.ro
Ce ascunde scandalul emisarilor trimiși în SUA de premierul Ciolacu
Mihaela Tatu, PRIMELE declarații după ce a fost înlocuită la Antena 1. De ce nu o să mai prezinte emisiunea În Direct cu România: „S-a schimbat totul peste noapte...”
Elle.ro
Mihaela Tatu, PRIMELE declarații după ce a fost înlocuită la Antena 1. De ce nu o să mai prezinte emisiunea În Direct cu România: „S-a schimbat totul peste noapte...”
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
Unica.ro
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
Rezultatele la simulare BAC 2025 se anunță pe 8 aprilie. Unde pot elevii să-și vadă notele
Observatornews.ro
Rezultatele la simulare BAC 2025 se anunță pe 8 aprilie. Unde pot elevii să-și vadă notele
Horoscop 8 aprilie 2025. Capricornii știu pe ce se bazează, când se gândesc la relațiile de parteneriat, dar ar trebui la reciprocitate
HOROSCOP
Horoscop 8 aprilie 2025. Capricornii știu pe ce se bazează, când se gândesc la relațiile de parteneriat, dar ar trebui la reciprocitate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI