Reprezentanţii DIICOT au anunţat, vineri, că un bărbat a fost reţinut pentru trafic de minori şi trafic de persoane în formă continuată. 

„Din materialul probator în cauză a rezultat că, în perioada decembrie 2023-mai 2024, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale care a constat în procurarea de forţă de muncă în scopul exploatării, inculpatul a recrutat prin inducerea în eroare (promisiunea unor plăţi pentru activitatea prestată) şapte persoane vătămate, dintre acestea una minoră, pe care le-a adăpostit la ferma sa din judeţul Argeş, unde prin constrângere fizică şi psihică le-a supus la executarea unor munci în mod forţat, aducând victimele în stare de aservire”, au precizat procurorii. 

Victimele proveneau din rândul persoanelor fără adăpost care frecventează zona Gării de Nord din Bucureşti şi au fost obligate să muncească în condiţii improprii la stână, fără a primi vreo sumă de bani pentru activitatea desfăşurată şi fără a avea minime condiţii de igienă. 

„De asemenea, pentru a se asigura că victimele nu pot pleca de la fermă, inculpatul le-a deposedat de actele de identitate. În urma percheziţiilor domiciliare efectuate au fost ridicate documente, precum şi alte mijloace de probă. Au fost identificate şi spaţiile în care au fost adăpostite persoanele vătămate, respectiv o cameră insalubră, bena unei autoutilitare, o rulotă şi un coviltir”, a precizat sursa citată.

Bărbatul urmează să fie prezentat Tribunalului Argeş cu propunere de arestare la domiciliu, având în vedere starea de sănătate a acestuia şi tratamentul medical urmat.

Cazul amintește de dosarul sclavilor de la Berevoiești

Acesta nu este primul caz de sclavie din Argeș. În urmă cu opt ani, în iulie 2016, sute de mascați și jandarmi au descins în localitatea Berevoești. Potrivit anchetatorilor, zeci de indivizi, membri a nouă grupări interlope, au fost inițial arestați.

Ei au fost acuzați că pe parcursul a 12 ani au racolat oameni săraci, copii sau persoane cu dizabilități care au fost supuși unor torturi greu de imaginat. Potrivit anchetatorilor, nu mai puțin de 40 de persoane, inclusiv copii și persoane cu dizabilități, ar fi fost bătute cu biciul, înfometate, legate cu lanțuri.

În anii următori, în acest dosar 39 de traficanţi de persoane au fost trimişi în judecată şi apoi condamnaţi, rând pe rând, la pedepse cuprinse între 2 ani şi 6 luni şi 18 ani şi 10 luni de închisoare.

Citește și Ultimul sclav din Berevoeşti. Cum a reuşit să scape băiatul de la orfelinat din mâinile traficanţilor şi ce pedepse au primit ei, după cinci ani de cercetări

 
 

Urmărește-ne pe Google News