Cuprins:
Reprezentanții MApN au cerut acordul de mediu pentru a demara lucrările la acest cimitir din Craiova care va fi făcut între Cimitirul Nord și Lacul Tanchiștilor. Terenul este proprietatea statului, fiind dat în administrare Ministerului Apărării.
În Craiova nu este niciun cimitir militar, iar în documentație se arată că investiția este necesară, având în vedere numărul mare de rezervişti care au domiciliul în garnizoana Craiova, iar locurile de veci lipsesc din acest oraș.
„La nivelul autorităților locale sunt înregistrate numeroase cereri privind atribuirea unui loc de veci”, se precizează în memoriu.
Cimitirul de șapte hectare din Craiova „ar rezolva o problemă majoră”
Potrivit aceluiași document, cimitirul militar din Craiova va asigura locuri de înhumare pentru militari, membrii familiilor acestora, precum şi alţi morți.
„Obiectivul descris și detaliat în prezenta documentație va avea efecte pozitive la nivelul zonei, întrucât terenul este degradat și nefolosit la potențialul real; se elimină și situația conflictuală datorată lipsei de locuri în cimitirele oraşului, preluând o parte din cererile adresate autorităților. (…) Realizarea investiției va putea asigura locuri de înhumare pentru militari, membrii familiilor acestora, precum şi alţi decedaţi, în limita a maximum 5% din numărul de locuri disponibile, conform prevederilor regulamentului”, se mai arată în documentul înaintat APM Dolj.
Peste 60 de milioane de lei, pentru amenajarea cimitirului din Craiova
În plus, cimitirul din Craiova ar rezolva o problemă majoră existentă la nivelul garnizoanei Craiova, mai scrie în act.
Valoarea de investiţie propusă este de 60.275.899 lei (inclusiv TVA), iar perioada de implementare va fi de 12 luni de la data ordinului de începere a lucrărilor.
Cimitirul din Craiova va avea peste 5000 de locuri de veci
Numărul total de locuri de veci propus prin proiect la acest cimitir din Craiova este de 5.106 (10.212 persoane). Zonele cu locuri de veci vor fi dotate cu cișmea, spațiu de zi pentru depozitare gunoi, spațiu verde, zonă cu bănci de gradină.
Terenul propus pentru construirea Cimitirului Militar este situat în intravilanul Municipiului Craiova, în incinta cazărmii 3155 și are 70.500 mp.