„Avem un focar la un agent economic din municipiul Călăraşi unde sunt aproximativ 6.000 de porci. Au fost prelevate probe care au ieşit pozitive. Au fost dispuse măsurile corespunzătoare urmând ca în zilele viitoare să se continue ce a fost aprobat, inclusiv uciderea celor aproximativ 6000 de porci”, a declarat prefectul judeţului Călăraşi, George Iacob, potrivit Mediafax.
Ca urmare a confirmării focarului de pestă porcină africană în exploataţia comercială, reprezentanții Primăriei Călăraşi au precizat că a fost aprobat un plan de măsuri în vederea răspândirii virusului.
Printre măsurile luate se numără interzicerea circulaţiei animalelor pe raza municipiului Călăraşi, interzicerea păşunatului, monitorizarea intrărilor şi ieşirilor în şi din oraş, instalarea de filtre de dezinfectare la intrările şi ieşirile din pieţe, târguri şi oboare sau catagrafierea exploataţiilor de porci pe cartiere.
Datele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) arată că lupta împotriva pestei porcine nu doar că bate pasul pe loc, ci și că situația este mai gravă decât cea de anul trecut.
La nivel național, au fost confirmate aproape 800 de focare de pestă porcină. Cei peste 400.000 de porci sacrificați până în prezent din cauza molimei au costat, până în prezent, bugetul național peste 53 de milioane de euro.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro