În schimb, leul s-a întărit în fața dolarului american: de la nivelul de 4,3159 înregistrat luni, cursul a ajuns la 4,3145 marți.

O depreciere a leului în fața euro se traduce prin scumpiri în privința alimentelor, acestea fiind în cea mai mare parte importate din zona euro. De asemenea, deprecierea duce la creșterea prețurilor la chirii și apartamente, prețurilor lor fiind tot în euro.

În fine, același lucru este valabil și în cazul abonamentelor de telefonie.

Deprecierea leului a început săptămâna trecută, după ce Florin Cîțu – ministrul de Finanțe – a declarat că deficitul României ar putea depăși în acest an 4% din Produsul Intern Brut (PIB), din cauza neîncasării unor venituri de 21 de miliarde de lei la buget.

Acesta mai acuza că Guvernul PSD ținea două bugete paralele, unul prezentat în Parlament și altul arătat baronilor locali.

 
 

Urmărește-ne pe Google News