„În cursul nopţii trecute, la ora 1.00, a fost emis un mesaj RO-Alert pentru zona de nord a judeţului Tulcea prin care populaţia a fost informată că există posibilitatea căderii unor obiecte pe teritoriul naţional. Acest mesaj a fost emis după ce structurile cu rol de apărare din cadrul MApN au identificat drone care se apropiau de teritoriul naţional”, a transmis ISU, potrivit news.ro.

Alarma aeriană a încetat la ora 1.43, iar în dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Tulcea nu au fost înregistrate apeluri la numărul unic de urgenţă 112.

Mesaje similare au fost emise și lunile trecute, tot pentru județul Tulcea, în special în luna iulie. Aceste mesaje au rolul de informare a cetăţenilor privind măsurile pe care le poate lua pentru siguranţa lor.

Pe 25 iulie, MApN a anunțat că fragmente dintr-o dronă rusească de tip Geran1/2 au fost descoperite într-o zonă din apropierea localității tulcene Plauru, după căutările începute cu o zi în urmă, în urma unui atac masiv al rușilor în Ucraina.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine este bărbatul care ar fi încercat să-l asasineze pe Donald Trump. ”Trebuie să ardem Kremlinul din temelii”
Știrileprotv.ro
Cine este bărbatul care ar fi încercat să-l asasineze pe Donald Trump. ”Trebuie să ardem Kremlinul din temelii”
Incredibil ce s-a aflat despre Toto Cutugno la un an de la moartea sa. Fiul său a dezvăluit totul: ”Nu l-a văzut niciodată să...”
Viva.ro

A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Libertateapentrufemei.ro
A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Creatura care întinerește în loc să îmbătrânească. A fost descoperită recent și ar putea revoluționa medicina
FANATIK.RO

Sportul i-a schimbat viața. Dezvăluiri emoționante ale Iulianei Pepene: „În urmă cu trei ani, am aflat că sufăr de boala Graves, dar după un an de mers la sală, am analizele perfecte și nu mai iau pastile”
GSP.RO

Acesta este “Drumul binelui” din România. Locul fascinant, inclus în patrimoniul UNESCO, pe care toți călătorii ar trebui să-l vadă măcar o dată în viață

CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro

S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro

Dezastru pe calea ferată. Tronsonul care leagă Galaţi de Bârlad a fost compet distrus de inundaţiile catastrofale
Observatornews.ro
Dezastru pe calea ferată. Tronsonul care leagă Galaţi de Bârlad a fost compet distrus de inundaţiile catastrofale
Horoscop 16 septembrie 2024. Peștii s-ar putea să observe că s-a produs o dezamorsare a tensiunii interioare în care au trăit de mult timp
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI