De atunci, au fost mai multe încercări de revenire la aceste beneficii, însă fără mare rezultat. Parlamentarii încearcă acum din nou.

Ajutor de 750 de lei

Noul proiect este iniţiat de deputatul PNL Mara Calista şi este semnat de parlamentari PNL, PSD şi USR. Pe hârtie, cel puţin, arată de parcă ar avea şanse să treacă. Pachetul-trusou ar urma să conţină o saltea de înfăşat, pătură, sac de dormit, căciulă, mânuşi, şosete, body-uri, prosop, obiecte şi produse de îngrijire corporală, scutece, biberoane, suzete şi lapte praf. Totul ar urma să coste 750 de lei, pentru fiecare copil.

El va fi acordat mamelor la externarea din maternitate. Însă de lege ar putea beneficia şi tutorii, curatorii, cei care au primit copii în plasament, inclusiv asistentul maternal.

În 2017 s-au născut puţin peste 190.000 de copii. O astfel de lege ar putea costa astfel undeva pe la 30 de milioane de euro pe an. Costurile ar fi în scădere an de an, având în vedere că se nasc anual cu 10.000 de copii mai puţin. Şi acesta este şi scopul iniţiatorilor: o frână în calea scăderii natalităţii.

Tot mai puţini copii

Declinul demografic din România este foarte accentuat. Se estimează că prin 2050 vom mai rămâne doar 16 milioane, dacă actualul ritm continuă. Cauzele natalităţii scăzute sunt multe, însă şi problemele financiare contribuie substanţial.

„Avem nevoie de o legislaţie care să încurajeze mamele, familiile să facă copii, să adopte sau să ia în plasament copil”, spun iniţiatorii.

Se adaugă şi problema copiilor abandonaţi.

„Multe femei, din cauza sărăciei, dar şi a nivelului de trai existent în prezent, aduc pe lume copii pe care apoi îi abandonează în spitale sau imediat după externare”.

Proiectul prevede şi măsuri care să combată traficul cu produse din acest trusou.

Iniţiativa tocmai a fost depusă în Senat şi urmează să fie dezbătută în Parlament în 2019.


Citește și:

REPORTAJ/ Orfanii crescuți de bunica Tania, caz prezentat de Libertatea în septembrie, au fost vizitaţi de Moş Nicolae. Au primit în ghetuţe 50 de lei şi un lego

Urmărește-ne pe Google News