9 iun. 2023 - Acum 2 ani
09-06-2023

Protestul de la Cotroceni s-a încheiat

Participanții la mitingul angajaților din Educație au strigat „Demisia! Demisia!” și „Iohanis, demisia!” în fața Palatului Cotroceni. În jurul orei 16.00, mai rămăseseră în fața sediului președinției aproximativ 3.000 de manifestanți. După aproximativ o jumătate de oră, protestul s-a încheiat. Președintele Klaus Iohannis nu a avut pe agenda sa de astăzi o întâlnire cu reprezentanții profesorilor și nici nu le-a transmis dascălilor vreun mesaj.

9 iun. 2023 - Acum 2 ani
09-06-2023

Probele orale de la Bacalaureat nu se vor mai susține anul acesta, propune Ministerul Educației într-un proiect de OUG

Ministerul Educației a propus vineri, într-un proiect de ordonanță de urgență, echivalarea probelor orale ale Bacalaureatului cu notele din liceu, în contextul celor mai ample greve a profesorilor din ultimii ani. Totodată, evaluarea de la clasa a VI-a ar urma să nu se mai ţină.

„În contextul protestului personalului din învățământul preuniversitar, proiectul de act normativ prevede următoarele: La examenul național de bacalaureat, pentru anul şcolar 2022 – 2023, probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale, probele de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal şi probele de evaluare a competenţelor digitale se echivalează/se recunosc conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, în termen de 7 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă”, a transmis Ministerul Educației, într-un comunicat de presă.

Motivarea BEC pentru anularea candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale
Recomandări
Motivarea BEC pentru anularea candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale

De asemenea, în anul școlar 2022 – 2023, evaluarea elevilor prin două probe transdisciplinare: limbă și comunicare, matematică și științe, la finalul clasei a VI-a, nu se mai organizează, conform proiectului de OUG.

Mai multe informații: Probele orale de la Bacalaureat se vor echivala cu notele din liceu, propune Ministerul Educației într-un proiect de OUG. Evaluarea de la clasa a VI-a urmează să nu se mai țină

9 iun. 2023 - Acum 2 ani
09-06-2023

Profesorii au ajuns la Palatul Cotroceni. Sindicatele au primit o nouă ofertă de la Guvern

Protestatarii au ajuns la Palatul Cotroceni cu puțin timp înainte de ora 15.00. Între timp, liderii sindicali din Educație au ieșit de la negocierile purtate la Guvern. Executivul a făcut o nouă ofertă pentru cadrele didactice.

protest-cotroceni-1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

„Guvernul României a spus clar că nu poate oferi această creștere. Singurul lucru pe care poate să-l facă este acela de a acorda, în loc de 40% cât au promis inițial, 45% și, suplimentar, să se acorde, până în 2027 în fiecare an, de 5 octombrie (Ziua mondială a Educației – n.r.) suma de 1.500 de lei. Aceasta este oferta Guvernului. Noi vom consulta oamenii pentru că ei sunt cei care hotărăsc care opresc greva sau nu”, a declarat Simion Hăncescu, liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ.

Senatul schimbă a treia oară accesul angajaților. Salariații vor fi puși să ocolească Parlamentul, o nouă firmă va livra un sistem mai scump – EXCLUSIV
Recomandări
Senatul schimbă a treia oară accesul angajaților. Salariații vor fi puși să ocolească Parlamentul, o nouă firmă va livra un sistem mai scump – EXCLUSIV

Mai multe detalii: Guvernul s-a mai căutat de bani pentru profesori: o nouă ofertă pentru sindicatele din Educație, după discuțiile desfășurate în paralel cu protestul

9 iun. 2023 - Acum 2 ani
09-06-2023

Protestatarii trec pe pasajul Basarab în drum spre Cotroceni

Manifestanții se află în continuare în drum către Palatul Cotroceni, trecând pe podul Basarab. Marșul a pornit din Piața Victoriei cu o aproximativ o oră întârziere față de programul anunțat inițial.

Între timp, continuă discuțiile de la Guvern dintre liderii sindicali și reprezentanții Executivului.

Protest al profesorilor, în a treia săptămână de grevă. Manifestanții au scandat în fața Palatului Cotroceni: „Demisia!”, „Nu cedăm!”
Profesorii trec pe pasajul Basarab în marșul lor către Palatul Cotroceni. Foto: Ramona Ciobanu/Libertatea

Manifestanții scandează „Rușine, rușine! Rușine să vă fie”, în timp ce se îndreaptă către sediul Președinției.

9 iun. 2023 - Acum 2 ani
09-06-2023

Jandarmeria Capitalei: Nu au fost înregistrate situații conflictuale între participanții la protest și forțele de ordine

Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București precizează că nu au avut loc „incidente grave la protestul” profesorilor din Piața Victoriei și că nu au existat conflicte între manifestanți și forțele de ordine.

Firul care îl leagă pe Călin Georgescu de gruparea antistatală „Vlad Țepeș”. Rolul Dorinei Mihai și al putinistului Mihai Lauruc
Recomandări
Firul care îl leagă pe Călin Georgescu de gruparea antistatală „Vlad Țepeș”. Rolul Dorinei Mihai și al putinistului Mihai Lauruc

„Până la acest moment, nu au fost înregistrate situații conflictuale de niciun fel între participanți și forțele de ordine. Echipele noastre de dialog sunt permanent în legătură cu organizatorul, reprezentanții acestuia și participanții la adunarea publică”, precizează Jandarmeria Capitalei.

„Recomandăm tuturor celor prezenți la manifestație să respecte, în continuare, cadrul legal în vigoare și îi asigurăm că securitatea lor este prioritatea noastră”, mai transmit reprezentanții Jandarmeriei.

9 iun. 2023 - Acum 2 ani
09-06-2023

Profesorii au pornit în marș către Palatul Cotroceni

Angajații din Educație care protestează în Piața Victoriei au plecat din Piața Victoriei către Palatul Cotroceni.

Traseul marșului este Piața Victoriei – bulevardul Nicolae Titulescu – Pod Basarab – str. Grozăveşti – bulevardul Geniului – Statuia Leu.

9 iun. 2023 - Acum 2 ani
09-06-2023

Protestul din Piața Victoriei continuă. Sindicaliștii sunt încă la discuții la Guvern

Protestatarii se află încă în Piața Victoriei, deși conform programului inițial, la ora 12.30 trebuiau să pornească în marș către Palatul Cotroceni.

Manifestanții scandează mesaje precum „Demisia” sau „Jos Guvernul”.

Între timp, liderii federațiilor sindicale se află la discuții cu reprezentanții Guvernului. Întâlnirea durează de peste o oră.

9 iun. 2023 - Acum 2 ani
09-06-2023

Elevi, părinți și reprezentanți ai studenților participă la protestul din Piața Victoriei

Un grup de studenți din partea Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) este prezent la protestul cadrelor didactice din Piața Victoriei.

ANOSR a transmis vineri print-un comunicat că susține sindicatele din învățământul preuniversitar și superior în acțiunile lor prin care atrag atenția asupra nevoii „unei finanțări corecte a educației, un sector prioritar pentru orice națiune”.

Studenții fac apel la autorități să dea dovadă de deschidere față de solicitările profesorilor.

ANOSR este de părere că un climat valoros, bazat pe cele mai înalte fundamente de etică profesională și care să aibă în centrul atenției sale beneficiarul actului educațional, nu poate fi construit fără o alocare financiară corespunzătoare și fără așezarea acestei priorități acolo unde îi este locul”, au mai transmis reprezentanții studenților.

La protest sunt prezenți și elevi, și părinți care susțin solicitările dascălilor, potrivit imaginilor publicate pe Facebook de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI).

9 iun. 2023 - Acum 2 ani
09-06-2023

„Ne-am fi dorit să fim la ore, dar am venit să vă predăm o lecție” – unul dintre mesajele protestatarilor

Potrivit imaginilor surprinse de fotoreporterul Libertatea, angajații din învățământ care protestează vineri în fața Guvernului afișează pancarte cu mesaje precum: „Salarii decente”, „Ne-am fi dorit să fim la ore, dar am venit să vă predăm o lecție: Investind în educație, investiți în viitorul României!”, „Președinte, îndrăznește să fii demn cu un salariu nedemn!”, „Intelectualii se hrănesc citind, dar facturile nu se plătesc citind!”, „Nu vrem premii, vrem salarii!”, „Vrem o școală ca afară, dar o vrem la noi în țară!”, „Școli curate și dotate, ca să putem face carte!”

protest-9-iunie-educatie-1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9
9 iun. 2023 - Acum 2 ani
09-06-2023

Cererea unei consiliere ANAF privind declararea ilegală a grevei, respinsă de Tribunalul București

Tribunalul București a respins, vineri, 9 iunie, solicitarea Adelei Sorinela Safta, consilieră în cadrul ANAF, privind declararea ilegală a grevei din Educație, relatează Agerpres. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată.

„Anulează acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Uniunea Sindicatelor Europene din Educaţie. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei. Respinge acţiunea ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă. Obligă reclamanta la plata către pârâta Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater” a sumei de 1.760 lei reprezentând cheltuieli de judecată sub forma onorariului de avocat. Executorie”, se precizează în minuta deciziei.

Mai multe detalii: Tribunalul Bucureşti a respins acțiunea consilierei ANAF care a cerut declararea ilegală a grevei profesorilor

9 iun. 2023 - Acum 2 ani
09-06-2023

Protest al angajaților din Educație și la Sibiu

Angajații din sistemul de învățământ au ieșit în stradă și la Sibiu, vineri dimineață, relatează publicația locală Turnul Sfatului.

Protestatarii s-au adunat în Piața Mare și au pornit în marș până la sediul Prefecturii Sibiu.

Ei au afișat mesaje precum „România educată – ai carte, nu ai parte”, „Fără educație moare orice nație”, „O lume minunată în care veți găsi numai… promisiuni” sau „Anul viitor la vot o să plătiți pentru tot”.

Organizatorii manifestației au primit autorizație pentru ca aceasta să se desfășoare între orele 10.00 și 11.30.

9 iun. 2023 - Acum 2 ani
09-06-2023

Protestatarii sosesc în Piața Victoriei

Angajații din învățământ care participă la protest încep să ajungă în Piața Victoriei din Capitală. La manifestație vor fi prezente cadre didactice din întreaga țară, iar sindicatele spun că aproximativ 20.000 de persoane vor participa la acțiune.

Conform programului manifestației, începând de la ora 12.30, protestatarii vor porni în marș către Palatul Cotroceni.

9 iun. 2023 - Acum 2 ani
09-06-2023

Marius Nistor: Avem o invitație de la Palatul Victoria la ora 12.00

Guvernul a invitat sindicatele din Educație la noi discuții, vineri, a anunțat liderul Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Marius Nistor, la Digi 24.

„Avem o invitație de la Palatul Victoria la ora 12.00”, a spus liderul de sindicat.

Marius Nistor a precizat, în același timp, referindu-se la memorandumul aprobat joi de Guvern, privind majorările salariale, că profesorii „nu cred în promisiuni, în acorduri, în memorandumuri. De fapt, în România nu mai poți crede nici că o lege poate fi pusă în aplicare. Își doresc ca toate revendicările salariale să fie puse în aplicare rapid, printr-un act normativ”.

Potrivit liderului federației sindicale, în acest moment, „peste 70% din corpul profesoral participă la grevă”.

Totodată, acesta a declarat că nu există șanse ca greva să fie încheiată astăzi.

Mai multe detalii: Sindicaliștii din Educație, invitați la Guvern pentru noi discuții, chiar în timpul protestului. Nistor: „Nu există șanse ca greva să se încheie astăzi”

9 iun. 2023 - Acum 2 ani
09-06-2023

Profesorii din țară care vor participa la protest se îndreaptă către București

Protestul cadrelor didactice din Capitală este programat să înceapă în mai puțin de o oră. La manifestație vor participa și profesori din țară care se află în drum către București, conform imaginilor publicate pe Facebook de federațiile sindicale din Educație.

Sindicatele spun că la protest vor fi prezente aproximativ 20.000 de persoane.

***

Mitingul profesorilor este programat în intervalul 11.00 – 16.00. Manifestanții se vor aduna în Piața Victoriei, urmând să se deplaseze, ca la precedentul protest, din 30 mai, către Palatul Cotroceni, însă pe alt traseu: bd. Nicolae Titulescu – urcare Pod Basarab – str. Grozăvești – bd. Geniului.

Concret, protestul se va derula astfel:

  • Între orele 11.00 și 12.00, adunarea participanţilor în Piaţa Victoriei;
  • Între orele 12.30 și 15.00, deplasare pe traseul Piaţa Victoriei – bulevardul Nicolae Titulescu – Pod Basarab – str. Grozăveşti – bulevardul Geniului – Statuia Leu;
  • Între orele 15.00 și 16.00, adunare publică în zona Statuii Leu.

Declanșată pe 22 mai, greva profesorilor continuă și după ce Guvernul a adoptat, joi, 8 iunie, declarația care are ca anexă memorandumul cu creșterile salariale din Învățământ, sindicatele transmițând că „documentul nu prezintă garanții”.

Ieri, 8 iunie, ministrul educației, Ligia Deca, a anunțat amânarea probelor de competențe de la Bacalaureat.

   

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (4)

DoarDiviziaB   •   10.06.2023, 19:08

Cum sa nu aveți de unde creste salariile? Tăiați banii de subvenții la curent, gaze, etc și dați salarii. Eliminati practic pomenile și oferiți celor care muncesc. Curentul acum este la preț de acum 2-3 ani deci nu se justifica. Terminați cu voucherrle de vacanta si oferiți salarii mai mari.

Firmy193   •   09.06.2023, 16:10

Da. Decât că vor ceda din 11 iunie.

Rahan5   •   09.06.2023, 15:03

In jungla exista un fenomen la cetele de cimpanzei. Exista acel moment cand masculul alfa de cimpanzeu arata ca e slab si grosul cetei de cimpanzeii din subordine se rascoala ,,si-i sar in cap". Exact asa arata acum si Ciuca: Ditamai generalul care NU are Prestanta si Autoritatea necesara ca sa incorporeze Ofiterii si Subofiteri in Rezerva pentru a trece de examanele Pre-Universitare la inceputul acestei veri.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Romina Gingașu, soția moștenitorului Ferrari, mesaj dur la adresa lui Elon Musk. Ce i-a transmis românca miliardarului american. „Domnule Musk”
Unica.ro
Romina Gingașu, soția moștenitorului Ferrari, mesaj dur la adresa lui Elon Musk. Ce i-a transmis românca miliardarului american. „Domnule Musk”
S-a aflat cum au ales, de fapt, Nicușor Dan și soția lui numele Aheea și Antim pentru copiii lor: "În momentul ăla..."
Viva.ro
S-a aflat cum au ales, de fapt, Nicușor Dan și soția lui numele Aheea și Antim pentru copiii lor: "În momentul ăla..."
Femeile lui Dan Șucu se bat în declarații, dar stai să vezi ce a dezvăluit DANA BUDEANU despre ele! “Așa se divorțează la oraș, se dă jumătate la femeie, nu se fuge cu recamierul și...”. Uluitor ce s-a întâmplat în noaptea de Revelion, în 2004
Libertateapentrufemei.ro
Femeile lui Dan Șucu se bat în declarații, dar stai să vezi ce a dezvăluit DANA BUDEANU despre ele! “Așa se divorțează la oraș, se dă jumătate la femeie, nu se fuge cu recamierul și...”. Uluitor ce s-a întâmplat în noaptea de Revelion, în 2004
„A venit vremea să ne luăm țara înapoi!” Un bărbat care anunțase că se întoarce în România, oprit la frontieră: ce avea în bagaje
Adevarul.ro
„A venit vremea să ne luăm țara înapoi!” Un bărbat care anunțase că se întoarce în România, oprit la frontieră: ce avea în bagaje
A uitat-o complet pe Babs! Dorian Popa și noua lui parteneră și-au dus relația la următorul nivel. Cum le-a surprins artistul pe iubita și mama lui. FOTO
Elle.ro
A uitat-o complet pe Babs! Dorian Popa și noua lui parteneră și-au dus relația la următorul nivel. Cum le-a surprins artistul pe iubita și mama lui. FOTO
Așa tort sigur n-ai mai văzut! Îmbrăcată într-o rochie cu pene și cristale, Bianca Drăgușanu și-a sărbătorit cea de-a 43-a zi de naștere. TORTUL vedetei a atras toată atenția însă! Uite de ce! FOTO
Unica.ro
Așa tort sigur n-ai mai văzut! Îmbrăcată într-o rochie cu pene și cristale, Bianca Drăgușanu și-a sărbătorit cea de-a 43-a zi de naștere. TORTUL vedetei a atras toată atenția însă! Uite de ce! FOTO
"Nişte oameni exemplu". Întrebări fără răspuns după ce un fost poliţist şi-a ucis soţia, apoi şi-a luat viaţa. Urmau să devină bunici
Observatornews.ro
"Nişte oameni exemplu". Întrebări fără răspuns după ce un fost poliţist şi-a ucis soţia, apoi şi-a luat viaţa. Urmau să devină bunici
Horoscop 10 martie 2025. Racii sunt prinși în capcana propriilor gânduri și e greu să iasă de acolo, chiar și atunci când simt nevoia
HOROSCOP
Horoscop 10 martie 2025. Racii sunt prinși în capcana propriilor gânduri și e greu să iasă de acolo, chiar și atunci când simt nevoia

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI