Doctor Geoff Wilson, care a depăşit recordul precedent cu 206 kilometri, a declarat că ultimii 14 kilometri ai călătoriei, către staţia rusească Novolazarevskaia (Novo), au fost ”dificili”.

”De îndată ce am trecut de micul munte, am văzut punctele din Novo la circa 500 de picioare (152 metri) mai jos de mine”, a scris marţi temerarul pe blogul său, The Longest Journey.

”Valurile de uşurare au fost greu de descris; emoţional şi fizic şi eram terminat după ce am tras tare 24 de ore fără oprire pentru a parcurge ultimii 153 kilometri din Thorshammer spre Novo. Nu mai aveam obstacole, cu excepţia vântului turbat, de 30 de noduri şi din ce în ce mai puternic”, a povestit australianul.

Medicul veterinar în vârstă de 49 de ani a utilizat o pânză de navigaţie pentru a se adapta la condiţiile periculoase, însă a povestit că acest ”zmeu” a fost ”complet depăşit” de situaţie. ”Când am ajuns pe pista de gheaţă albastră era aproape imposibil să virez, schiurile neavând niciun fel de priză. Am reuşit coborârea nebunească, apoi am zburat direct în centrul bazei pentru dormit şi am aruncat zmeul, la ora 4:10 (ora locală, sâmbătă)”, a scris australianul.

Am fost încântat să fiu în viaţă, plin de bucurie că am încheiat, iar valuri de uşurare m-au cuprins în timp ce stăteam aproape uluit într-un avanpost colorat rusesc, izolat, cu vântul urlând prin el.

Geoff Wilson:

Vorbind cu familia sa imediat după terminarea acestei odisee, Wilson a spus că sunetul vocilor lor i-a adus lacrimi în ochi. ”În timp ce m-am prăbuşit în cabina D, pe un pat pregătit frumos pentru mine, mi-am dat seama că adevărata noastră realizare a fost aceea de a arăta ce poate realiza o familie atunci când are visuri mari, când planifică bine, se susţine din toată inima, nu acceptă niciodată ‘Nu drept răspuns şi iubeşte cu o deschidere şi o pasiune care refuză să renunţe”, a spus el.

Mai multe recorduri în palmares

Pregătindu-se pentru expediţia pe Gold Coast din Australiei – un loc recunoscut pentru soare, nisip şi surf – Wilson s-a antrenat pe plajă şi a folosit congelatoare comerciale pentru a se aclimatiza cu temperaturile din Antarctica.

Într-o expediţie anterioară, Wilson a reuşit cea mai rapidă traversare a Antarcticii, în doar 53 de zile. Australianul a reuşit totodată să doboare recordul pentru cea mai rapidă traversare a Groenlandei, în 18 zile şi a devenit prima persoană care a făcut o călătorie asistată de vânt de şase săptămâni peste deşertul Sahara.

Pe lângă faptul că în prezent deţine recordul pentru cea mai lungă călătorie de-a lungul Antarcticii, Wilson a devenit şi primul om care a urcat în cel mai înalt punct de pe platoul Antarcticii fără asistenţă – Dome Argus, cel mai rece loc de pe Pământ, cu temperaturi care ajung până la minus 100 de grade Celsius, notează Xinhua.

 
 

Urmărește-ne pe Google News