Facebook este din nou în centrul atenției cu un subiect controversat, după cel legat de Cambridge Analytica în urma căruia datele a 50 de milioane de utilizatori s-au scurs către o  firmă de consultanță politică care l-a ajutat pe Trump.

Un document intern din anul 2016, publicat de Buzzfeed, arată că rețeaua vrea cu orice preț să crească numărul de utilizatori, chiar dacă asta înseamnă că rețeaua ar putea fi folosită de teroriști și ar putea să moară și oameni în urma unor atacuri plănuite pe Facebook.

Documentul aparține lui Andrew Bosworth, vicepreședinte Facebook, iar în el se specific faptul că este ”de facto” bun orice lucru care permite rețelei să conecteze cât mai mulți oameni.

”Poate să se risipească o viață dacă cineva este expus la bullying. Poate cineva moare într-un atac terorist coordonat prin uneltele noastre. Asta facem. Conectăm oamenii. Punct. De aceea, tot ce facem pentru a crește este justificat”, scrie în document.

Recent, Facebook a spus că va face o reviziuire generală a uneltelor care protejează confidențialitatea utlizatorilor pentru a le da internauților ”mai mult control” asupra informațiilor personale reținute de rețeaua socială.


 

Citește și: Mesajul lui Dragnea către miniștrii din Guvernul Dăncilă: ”Nu mai e de joacă cu descentralizarea. Dacă nu îşi asumă, nu pot sta în guvern!”

 
 

Urmărește-ne pe Google News