ComenteazăAnunțul de acum câteva zile al președinției egiptene privind construirea uneia dintre cele mai mari moschei din lume în noua capitală administrativă a țării a atras aprecieri și mândrie națională, dar și critici serioase.
Jurnalistul și activistul Haytham Abokhalil a atacat proiectul megalomanic al clădirii care ar trebui să adăpostească peste 100.000 de credincioși, observând că acesta vine într-un moment în care țara se confruntă cu probleme sociale dramatice.
”Încă o moschee în capitala administrativă, la un cost de 750 de milioane de lire. E nebunie într-o țară care nu are paturi pentru pacienții COVID și în care oamenii mor pe calea ferată”, a scris acesta pe Twitter, potrivit publicației Middle East Eye.
Moscheea este doar una dintre clădirile ce vor fi ridicate sau au fost deja ridicate în mijlocul deșertului, la est de Cairo, în noua capitală administrativă a țării.
Toate par să respecte aceleași standarde.
Noul oraș va avea, spre exemplu, cea mai mare operă din Orientul Mijlociu.
Va fi înțesat de zgârie nori, inclusiv de cel mai înalt din Africa, de 385 de metri înălțime – Iconic Tower, ce va fi construit de China State Construction Engineering Corporation (CSCEC).
În ianuarie, compania chineză a terminat de altfel de ridicat prima clădire de birouri și urmează să construiască încă 19 până în 2022, potrivit Global Construction Review.
Tot în noua capitală este aproape gata sediul Parlamentului, cel mai mare din Orientul Mijlociu, explică cotidianul Al-Ahram.
Președintele Abdel-Fattah El-Sisi l-a și inspectat zilele trecute, așa cum a inspectat întregul district guvernamental, care va găzdui guvernul, ministerele și palatul prezidențial.
El-Sisi a vizitat și Piața Poporului, unde se va afla un catarg cu steagul Egiptului. Mai exact, cel mai înalt catarg de steag din lume.
Lucrurile se mișcă repede. Cel puțin o parte a ministerelor și zeci de mii de funcționari ar trebui să se mute chiar anul acesta în noua capitală.
De fapt, ar fi trebuit să o facă de anul trecut, dar pandemia a dat peste cap planurile.
Proiectul este dezvoltat de o companie formată de armată și de guvern, iar terenul va fi închiriat de armată, nu vândut. Criticii spun că este doar un alt exemplu al felului în care armata se extinde în afaceri, capitalizând economic de pe urma puterii politice.
Anti-Cairo
Planul noii capitale administrative a fost prezentat de regimul militar de la Cairo în 2015, nu egiptenilor, ci direct investitorilor.
De fapt, ideea a aparținut inițial regimului Hosni Mubarak, dar a fost abandonată ulterior, deoarece planul a fost considerat prea scump și nerealist.
Venirea lui El-Sisi la putere a reînviat proiectul.
El-Sisi a devenit președintele țării în 2014, la un an după ce a condus lovitura de stat militară care l-a înlăturat pe fostul președinte, Mohammed Morsi, în contextul manifestațiilor masive împotriva acestuia.
Regimul lui El-Sisi a fost aspru criticat pentru autoritarism și pentru reprimarea opoziției. Președintele a câștigat un nou mandat în 2018, iar în 2019, un amendament constituțional a fost adoptat, care îi va permite să rămână în fruntea țării până în 2030.
Mulți critici spun că acest moment a pus capăt definitiv oricăror speranțe că revoluția din 2011 ar mai putea avea efecte pozitive.
Sub El-Sisi, economia a continuat să se deterioreze, iar nivelul de trai a scăzut.
Una dintre soluțiile președintelui pentru rezolvarea acestei probleme: megaproiectele de infrastructură. Unul dintre acestea este extinderea canalului Suez, o lucrare de peste 8 miliarde de dolari.
Alt proiect-mamut este noua capitală administrativă, care va costa cel puțin 45 de miliarde de dolari, aproape 60 de miliarde, potrivit altor estimări.
Mulți critici se îndoiesc de viabilitatea acestor proiecte.
”Egiptul are nevoie de o nouă capitală așa cum are nevoie de o gaură în cap”, a declarat acum câțiva ani, din Cairo, arhitectul David Sims, pentru Wall Street Journal.
Orașul nu are un nume clar, deocamdată. Într-un text publicat acum câțiva ani pe site-ul Placesjournal, jurnalista Ursula Lindsey, specializată în cultura și politica arabă, l-a botezat în mod simbolic: ”Anti-Cairo”.
”Planul presupune spații deschise largi, verdeață, zone împărțite în funcție de scopuri și o dependență aproape totală de autoturisme private. Cu alte cuvinte, este exact opusul dezvoltării urbane tradiționale din Egipt, care este compactă, densă, adaptată unui climat cu veri fierbinți și furtuni de nisip și construită pentru a maximiza utilitatea liniilor de transport, contactele sociale și micile oportunități de afaceri informale”, scrie Lindsey.
O utopie în deșert
Nu este prima dată când autoritățile egiptene au experimentat cu ideea construirii de noi orașe, pentru a decongestiona marea metropolă sau alte orașe majore, precum Alexandria.
Și asta pentru că spațiile urbane ale țării sunt îngrămădirte în 4% din teritoriu. Restul de 96% este deșert.
Unul dintre acestea, Sadat City, plănuit în 1975, a fost inaugurat în 1982 de Mubarak și ar fi trebuit să găzduiască și ministerele. După 30 de ani, acest lucru nu s-a întâmplat încă și nici nu se va mai întâmpla.
David Sims, arhitect american aflat în Cairo, a analizat 20 de orașe din deșert construite încă din vremea lui Anwar Sadat, din 1976, printre care Tenth of Ramadan, Sadat City, Sixth of October, Fifteenth of May.
Toate acestea ar fi trebuit să fie centre urbane autonome, care să găzduiască peste 20 de milioane de locuitori și să genereze dezvoltare.
Realitatea a fost departe de planurile făcute.
Au rămas dependente de marea capitală sau pur și simplu s-au unit cu aceasta, devenind simple suburbii destinate celor cu venituri mari.
În total, prin 2014, toate aceste orașe nu adunau mai mult de un milion de locuitori.
Au eșuat pentru că nu au răspuns nevoilor egiptenilor obișnuiți, dintre care 28% trăiesc sub limita sărăciei”, explică Sims.
Noile orașe reflectau mai degrabă versiuni ale Americii din suburbii, nu ale orașelor arabe.
Pentru a te deplasa către și prin aceste orașe, spre exemplu, ai nevoie de o mașină, dar doar 9% dintre familiile egiptene dețin un autovehicul.
”Există o cerere de a locui acolo, dar din partea unui grup specific de oameni, și acesta nu este foarte mare, din punct de vedere demografic”, explică Nick Simcik Arese, antropolog la Oxford Programme for the Future of Cities.
”Oamenii vor să abandoneze Cairo și să trăiască într-o suburbie. Dar pentru asta ai nevoie de o mașină, iar asta înseamnă că ai o mașină și un anume venit”, spune el.
Noua capitală administrativă ar trebui să găzduiască în jur de 5-6 milioane de locuitori, pe o suprafață de două ori mai mare decât cea a vechii capitale Cairo, care are 20 de milioane de locuitori.
Există multe semne de întrebare cu privire la noul oraș. ”Cum vei face infrastructura? Cum vei aduce apa? Cum vei muta toate ministerele?”, întreabă David Sims.
Cartiere informale
Criticii cred că, în loc să investească în noua capitală, autoritățile ar trebui să rezolve problemele capitalei istorice.
Noul oraș va avea, spre exemplu, un parc de două ori mai mare decât Central Park din New York. Este neclar cum va fi întreținut, ținând cont de nevoia de apă.
Va exista și un parc tematic de patru ori mai mare decât Disneyland. Va avea șapte sute de spitale și clinici, 1.200 de moschei, 40.000 de camere de hotel, 2.000 de școli.
În acest, timp, Cairo se confruntă cu probleme dramatice – sărăcie, poluare accentuată, trafic infernal.
Mai bine de jumătate din populație trăiește în cartiere informale, așa-numitele ashwaiyat, unde clădirile sunt ridicate fără autorizație și multe nu au acces la utilități.
”Oamenii se chinuie să capete acces la apă, electricitate, șosele asfaltate și servicii publice. Cartierele lor au fost lăsate în afara hărților și stigmatizate ca spații de infracționalitate. Când autoritățile le-au luat în seamă a fost doar pentru a-și anunța intenția de a le demola. Astfel, capitala a devenit și mai segregată, între minoritatea afluentă care visează să evadeze din oraș și majoritatea care se chinuie să trăiască și căreia i se transmie că nu are ce să caute aici”, scrie Lindsey.
Istoria unui oraș divizat
Cairo a existat de milenii, dar orașul modern datează din secolul 19, când a fost remodelat din ordinul chedivului Ismail Pașa.
Cu ajutorul banilor obținuți din comerțul de bumbac, și inspirat de o vizită la Exppoziția Mondială din Paris, Ismail Pașa a decis să modernizeze orașul, înainte de inaugurarea canalului Suez.
El l-a invitat pe baronul Haussmann, arhitectul Parisului modern, să traseze o nouă rețea de bulevarde și piețe, la vest de centrul vechi al orașului.
Intervențiile urbane au schimbat definitiv fața orașului, dar toate proiectele, alături de cel al canalului Suez, au falimentat țara, care a ajuns astfel sub ocupația britanică.
În timp, noile zone moderne s-au extins, în vreme ce vechile cartiere, cunoscute acum sub numele de zona islamică din Cairo, erau considerate murdare și sărace, o relicvă a trecutului abandonat de elitele țării.
În epoca modernă, în timpul regimului Mubarak, spațiul public a fost privatizat și securizat. În același timp au fost construite autostrăzi în scopuri turistice sau care serveau suburbiile orașului, în vreme ce desfigurau cartierele.
Noul centru al orașului a devenit totuși inima culturală a țării, iar Piața Tahrir, cel mai important spațiu public.
Când protestatarii au ocupat piața în 2011, nu doar că manifestau împotriva guvernului, ci își afirmau dreptul de a ocupa acest spațiu public, de a vedea și de a fi văzuți, scrie Lidnsey.
După revoluție, oamenii și-au dorit să treacă peste diferențele sociale și geografice pentru a repara orașul.
Inițiativele cetățenești au înflorit. Cartierele se organizau pentru a cere autorităților colectarea gunoiului în zonele sărace sau și-au făcut propriile stații de poliție, căi de acces către autostrăzi și de traversare a căilor ferate.
Arhitecții au început să viseze la o dezvoltare echitabilă a orașului.
Toate aceste visuri s-au năruit rapid, după ce la putere au venit mai întâi regimul lui Morsi, dominat de Frăția Musulmană, apoi cel militar al lui El-Sisi.
Protestatarii, jurnaliștii și militanții politici au început să fie urmăriți, închiși și uciși. Piața Tahrir a devenit periculoasă.
Proiectele de construcție au continuat să ignore nevoile populației. Un pod construit în ultimii ani în orașul Giza trece la doi pași de balcoanele clădirilor care, spune guvernul, au fost ridicate acolo ilegal și trebuie demolate.
La adăpost de furia mulțimii
Într-un articol publicat zilele trecute, Washington Post plasează noul oraș ridicat în deșertul din Egipt pe lista capitalelor construite de regimurile autoritare cu scopul de a se pune la adăpost de populație.
Un alt exemplu este Myanmar, unde regimul militar a înlăturat recent guvernul civil și a preluat puterea.
Zeci de mii de protestatari au manifestat în ultimele zile în Yangon, cel mai mare oraș al țării și vechea capitală. Prin comparație, noua capitală, Naypyidaw, inaugurată în 2005, a fost liniștită – doar 1.000 de protestatari au ieșit la proteste.
Motivul: Naypyidaw se află la 360 de kilometri distanță de Yangon și este parțial locuită. Analiștii au explicat că motivul existenței Naypyidaw este chiar dorința regimului militar de a-și securiza puterea, departe de orice protest sau invazie.
Noua capitală administrativă a Egiptului se află la 45 de kilometri distanță de Cairo.
În noul oraș, regimul militar nu va mai fi nevoit să ia precauții extreme, așa cum a făcut în Cairo. Autoritățile au securizat Piața Tahrir, străzile care merg către Parlament sunt închise de ani buni, iar cele mai multe ministere și ambasade sunt înconjurate de garduri de protecție.
Urban Development Consortium
Departe de acest centru al orașului și simbol al revoluției, noua capitală administrativă are, la rândul ei, ce-i drept, o Piață a Poporului.
”Dar ce mai înseamnă de fapt Piața Poporului, într-o țară care în 2013 a criminalizat orice formă de adunare și protest?”, se întreabă Lindsey.