Pedeapsa a fost contopită cu o alta în care Adina Prisăcariu a fost condamnată la trei ani și șase luni de închisoare pentru constituire de grup infracţional organizat. În total, tânăra supranumită „spaima șoselelor”, are de executat cinci ani şi două luni de detenţie. Sentința pronunțată joi de magistrații Judecătoriei Suceava nu este definitivă, scrie suceavanews.ro.
Adina Prisăcariu a fost prinsă în Marea Britanie, după ce a fost dată în urmărire internațională prin Interpol. Tânăra din Suceava a fost arestată 30 de zile, însă, după eliberare, autoritățile britanice au refuzat să o extrădeze din cauza condițiilor precare din închisorile din România.
Potrivit sursei citate, Adina mai are un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Adina Prisăcariu a ajuns să fie supranumită „spaima șoselelor din Suceava”, deoarece are numeroase dosare penale. Tânăra este cercetată inclusiv pentru ucidere din culpă în urma unui accident în care soțul ei a murit.
Incidentul înfiorător a avut loc pe 1 august 2014, în localitatea Dumbrăveni din Suceava. Atunci, Adina Prisăcariu a rămas fără permis de conducere, însă a continuat să conducă.
Un an mai târziu a fost prinsă de două ori în timp ce conducea cu permisul suspendat și tot în 2015 a provocat un alt accident în urma căruia doi tineri au fost răniți.
Citește și CAMPANIE LIBERTATEA/Sindromul Italia. Copii bolnavi de dor de mamă. Poveștile care ar putea să ne ajute să înțelegem și, poate, să reparăm (VIDEO)
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro