Căsătoriile au fost oficiate de primarul Marcel Romanescu la câteva minute după focul de artificii de la miezul nopții. la ceremonie au asistat câteva sute de persoane.

Cuplurile care s-au căsătorit în noaptea de Revelion la Poarta Sărutului provin din mai multe zone ale țării. Autoritățile au decius, de această dată, să renunțe la condiția ca măcar unul dintre miri să aibă domiciliul în orașul Târgu-Jiu, potrivit Mediafax.

Tinerii care au spus DA în fața ofițerului de stare civilă și-au făcut programări la primnărie în perioada 19-20 decembrie și au achitat o taxă de 500 de lei. Mirii au primit din partea primăriei tort, flori și o sticlă de șampanie.

 
 

Urmărește-ne pe Google News