Accidentul de sâmbătă, de pe o autostradă interstatală în apropierea orașului Greenville, a implicat cel puțin 15 vehicule și a fost „probabil” cauzat de acvaplanarea pe șosea, în timpul unei ploi torențiale, a declarat pentru AFP procurorul din Butler County, Wayne Garlock.

Mașinile au luat foc după impact. Foto: Captură video

Printre cei morți în accident s-au numărat un tată și fiica sa de nouă luni, care călătoreau într-un SUV și opt fete care călătoreau într-o autoutilitară, cu vârste cuprinse între 4 și 17 ani, toate rezidente ale unui case pentru copii neglijați și abuzați, a informat presa locală.

„Acesta a fost probabil cel mai oribil accident din istoria Butler County”, a declarat șeriful Danny Bond. El a spus că cel puțin două dintre vehiculele implicate erau camioane cu 18 roți și că alte patru sau cinci persoane au suferit răni.

Scena accidentului, filmată cu o dronă. Foto: Captură video

Șoferul dubei a fost scos de la volan în viață, de un martor. Martorul a încercat apoi să-i ajute pe copii, dar a fost împiedicat de un incendiu puternic care a cuprins vehiculul, a spus Garlock.

Șoferul camionetei a fost identificat drept Candice Gully, directorul casei de fete din comitatul Tallapoosa.

Cody și fiica sa de doar 9 luni, Ariana. Foto: Greenville Advocate

În celălalt vehicul călătoreau un tată și fiica sa, care au murit. Garlock a confirmat că e vorba despre Cody Fox, 29 de ani, și Ariana Fox, care avea doar 9 luni. Erau din New Hope, Tennessee.

 
 

Urmărește-ne pe Google News