UPDATE ora 19.55: Instrucțiunea ministrului interimar al sănătății Cseke Attila privind procedura de administrare a testelor rapide antigen noninvazive efectuate din proba de salivă a fost publicată în Monitorul Oficial.
Documentul stabilește procedura de administrare a testelor rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă care urmează a fi utilizate în unitățile de învățământ.
Potrivit regulilor stabilite de autorități, testarea periodică cu teste rapide antigen efectuate din proba de salivă se va realiza în prima și în a patra zi lucrătoare a săptămânii – luni și joi -, înaintea începerii orelor de curs.
Testarea se va face în sala de clasă sau în alte spații, sub îndrumarea cadrului medical sau a persoanelor responsabile desemnate din cadrul unității de învățământ. Testarea poate fi făcută însă și la domiciliu, sub îndrumarea părinților.
A fost transmis și formularul de exprimare a consimțământului de către părinți sau tutori legali pentru administrarea testelor pe bază de salivă la școală:
Persoanele responsabile din cadrul unităților de învățământ vor fi instruite privind colectarea testelor cu rezultat pozitiv, acestea fiind considerate deșeuri medicale cu potențial infecțios.
Care este procedura anunțată de Ministerul Sănătății
- Testarea elevilor cu teste antigenice rapide din salivă se va realiza în prima și în a 4-a zi lucrătoare a săptămânii. La nivelul fiecărei unități de învățământ se va organiza procesul de testare.
- Testarea se va efectua în sala de clasă/grupă, de către cadrul medical/persoanele desemnate din cadrul unității de învățământ, la începutul orelor de program.
- Testarea propriu-zisă este simplă și ușor de executat, fără a necesita cunoștințe medicale de specialitate.
Procedura de testarea propriu-zisă:
- Se scoate dispozitivul de testare din ambalajul de aluminiu sigilat și se folosește cât de curând posibil
- Se așază dispozitivul de testare pe o suprafață plană și curată
- Se scoate un tub de extracție și o sticluță de soluție. Scoateți capacul și adăugați soluția în tubul de extracție
- Se scuipă saliva în recipientul pentru colectare a salivei
- Se extrag 4 picături de salivă cu o pipetă și se transferă în tubul de extracție
- Se îndoaie și se aruncă recipientul de colectare a probei într-o pungă de plastic ca și deșeu medical
- Se închide tubul de extracție cu capacul și se agită ușor, vertical, timp de aproximativ 5 secunde pentru a permite salivei să se amestece bine cu soluția
- Se transferă 3 picături de probă în spațiul de probă al dispozitivului de testare (caseta)
- Se citește rezultatul după 10-15 minute
- Se interpretează rezultatul conform instrucțiunilor de utilizare:
Pozitiv: Apar două linii. O linie colorată apare în zona martor (C) și o altă linie colorată apare la zona de test (T), indiferent de intensitatea liniei de testare.
Negativ: O linie colorată apare în zona-martor (C) și nu apare nicio linie în zona de test (T).
Neconcludent: Linia de control nu apare. Volumul specimenului insuficient sau tehnicile incorecte din punct de vedere procedural constituie motivele cele mai probabile ale rezultelor nule. Revizuiți procedura și repetați testul utilizând o nouă casetă de testare.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro