„Am leșinat când mi-a venit asta ieri”

Vasile Apătroaiei a ieșit la pensie după ce a lucrat ca mecanic de locomotivă toată viața. Când poștașul i-a adus acasă decizia de recalculare a trăit un șoc. Veniturile i-au scăzut cu mai bine de 2.500 de lei.

La ieșirea din câmpul muncii, condițiile grele în care a lucrat i-au fost răsplătite. Primea un venit lunar de peste 7.000 de lei. După recalculare are doar 4.800 de lei. Pensionarul nu a rezistat unei astfel de vești și a leșinat.

„Mi-era rău, am leșinat când mi-a venit asta ieri. Am fost fochist, la 18 ani dădeam cu lopata la locomotiva cu aburi. Am lucrat numai pe locomotivă, vreo 2 ani și ceva, 3 ani am avut condiții normale, am ieșit la pensie. E posibil, domnule, așa ceva? S-a muncit corect și muncă, știți, în condiții grele. Și uite: mi-a adus pensia de la 7.300 la 4.800. Uitați-vă aici: nu e nimic”, a povestit bărbatul.

În aceeași situație se află și minerii. Aceștia erau declarați cu un stagiu de cotizare complet după 20 de ani de muncă. Conform noii recalculări, ei au fost declarați cu un stagiu incomplet, motiv pentru care noile venituri au fost calculate chiar și la jumătate.

„Casele de pensii i-au păcălit pe mineri și energeticieni și suntem în instanțele de judecată. Când fac calculație la pensie, fac reducerea de acei ani, respectiv 13 și 15 ani pentru cei de la subteran, calculul și la cuantumul pensiei. Avem oameni care au pensiile foarte, foarte mici, diminuate la jumate tocmai din cauza acestei chestiuni”, a explicat Constantin Crețan, președintele Federației Naționale a Muncii.

„Ar trebui să ne unim, să căutăm un avocat”

Mulți dintre pensionarii care au lucrat în condiții deosebite și acum sunt defavorizați spun că vor să demareze o acțiune comună în justiție pentru a-și recăpăta drepturile. Pe rețelele sociale, oamenii se mobilizează pentru a ieși în stradă.

„Pe data de 1.09.2024, toți pensionari din domeniul mineritului din județele Suceava și Neamț sunt așteptați la Crucea, pentru un protest spontan. Motivul îl reprezintă noile decizii de pensii primite cu 40% mai puțini roni”, a scris pe Facebook, pe grupul Prieteni din C.N.U. Crucea, Gavril Dumbravă.

„Toți cei care am lucrat la uraniu, indiferent de funcție, ar trebui să ne unim, să căutăm un avocat să-i dăm în judecată!”, spune Crișan Alexandru Albei.

„Eu aveam pensie grupa 2, zona 2, de 3.080 și au făcut-o 2.088. Am fost la Casa de Pensii și l-am căutat pe director Alupoie, nici măcar nu a vrut să stea de vorbă. Când i-am spus că o să merg la judecătorie a zis să merg, că oricum nu pățește nimic. Citez: Am sute de plângeri, și penale…”, a povestit Lucia Bârzu.

Ce spune șeful Casei de Pensii

Șeful Casei de Pensii a spus, într-o intervenție la Digi24, că persoanele cu condiții deosebite de muncă nu sunt penalizate. Totuși, pensiile lor nu vor fi indexate la începutul anului.

„Nu li se mai indexează pentru că au un cuantum mărit al pensiei. Alți pensionari care sunt sub ei trebuie să ajungă la acest cuantum, iar apoi vor crește toți la fel. Nr. de puncte contează. Nu a scăzut pensia. Omul primește aceeași pensie. Oamenii să primească cuantumul cel mai avantajos”, a precizat Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii.

Câți români vor rămâne cu pensiile nemajorate

Simona Bucura-Oprescu, ministrul muncii, a anunţat, miercuri, după şedinţa de Guvern, că 82,56% din pensii au fost majorate ca urmare a recalculării şi a menţionat că în iulie 2024 pensia medie a fost de 2.250 de lei, urmând ca din septembrie să crească la 2.761.

Simona Bucura-Oprescu a mai anunţat că peste 800.000 de pensii nu vor fi majorate după recalculare.

„Avem un număr de 800.433 de pensii care nu sunt majorate după recalculare, adică 17,44%. Dintre acestea 84.176 au aceeaşi valoare rezultată în urma recalculării şi diferenţa au o valoare mai mică, dar ceea ce este important este ca fiecare pensionar să ştie că pensia nu scade. Avem articolul 144 şi 155 din lege care stimulează în mod expres faptul că nici o pensie nu scade, pensionarii beneficiază de cuantumul mai favorabil”, a spus Simina Bucura-Oprescu.

Pentru pensionarii încadraţi în grupe de muncă, noua lege a pensiilor menţine toate drepturile câştigate în baza cadrului legal anterior de către cei încadraţi în grupe de muncă şi care s-au pensionat înainte de 1 septembrie 2024.

Urmărește-ne pe Google News