În zona roșie figurează în continuare multe state cu comunități importante de români sau alese frecvent ca destinație de vacanță de turiștii din țara noastră. Este vorba despre Grecia, Cipru, Franța, Spania, Portugalia sau Marea Britanie, dar și destinații exotice precum Maldive, Seychelles sau Aruba. Lor și se adaugă, de duminică, 15 august, Israel, Turcia, Muntenegru și Statele Unite ale Americii.

În același timp, Olanda și Malta ies din zona roșie și intră în cea galbenă, unde se află deja țări ca Danemarca, Belgia sau Sri Lanka.

Iar Finlanda trece din zona galbenă în cea verde.

Pentru
revenirea din state aflate în zona roșie se impune o perioadă de
14 zile de carantină. Exceptate de la această regulă sunt:

  • persoanele vaccinate anti-COVID cu schema completă, având cel puțin 10 zile de la administrarea ultimei doze de ser;
  • copiii cu vârste mai mici de 6 ani;
  • minorii cu vârstele cuprinse între 6 și 16 ani, dacă prezintă un test PCR negativ nu mai vechi de 72 de ore. Testul nu poate fi făcut după intrarea în țară;
  • persoanele care stau mai puțin de 72 de ore pe teritoriul României.

Persoanele nevaccinate care se întorc din state aflate în zona galbenă pot ieși din carantină în a zecea zi, dacă fac un test PCR în a opta zi, iar acesta iese negativ.

Lista statelor cu risc epidemiologic publicată joi de CNSU va intra în vigoare începând din 15 august de la miezul nopții.

Excepție de la regula carantinei pentru sportivi și artiști

Totodată, CNSU a adoptat, joi, Hotărârea nr. 59, care prevede că „membrii delegațiilor sportive precum și artiștii și stafful acestora, care sosesc în România pentru participarea la competiții sportive, respectiv evenimente culturale, artistice sau de divertisment, organizate pe teritoriul național, din țări aflate în zona roşie de risc epidemiologic, se exceptează de la măsura carantinei (…) dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în ţară şi participă doar la activităţi în cadrul competițiilor sau, după caz, evenimentelor menționate”.

Măsura
se aplică și în cazul
cetățenilor
străini sau apatrizi care fac parte din delegațiile sportive sau
stafful artiștilor, indiferent de zona de risc epidemiologic în
care este încadrată ţara din care sosesc.

Foto: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News