Victimele sunt patru femei şi cinci bărbaţi care par a fi membri ai unei grupări interlope, a declarat o sursă militară, precizând că atacul a fost revendicat de o organizaţie mafiotă rivală, potrivit mediafax. Cele nouă persoane, cu ochii acoperiţi şi cu mâinile legate la spate, au fost spânzurate de un pod care traversează o şosea foarte circulată.
Cadavrele care atârnau de pod, deasupra şoselei, au fost observate de şoferi, la primele ore ale dimineţii. Crimele au avut loc în statul mexican Tamaulipas, pe unde trec 40 de sută din transporturile de marfă între Mexic şi Statele Unite. Această regiune este scena unor confruntări sângeroase între clanurile mafiote Zetas şi Golf.
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Libertateapentrufemei.ro
Lacrimi și scandal la mormântul lui Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu, scoasă din cimitir cu poliția: „Am venit cu o colivă, o coroană și o lumânare”
FANATIK.RO
Singurele zodii care vor avea noroc triplu în 2025. Va fi cel mai bun an, belșug și fericire pentru Berbeci și Balanțe
GSP.RO
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
Elle.ro
Mai sinceră ca oricând! Ce a recunoscut acum Andreea Bălan despre momentele dificile din relația cu Victor Cornea: „El nu se întoarce, asta este...”
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Observatornews.ro
"Perla Rivierei Turceşti" atrage turiştii români în orice anotimp. Cât costă un sejur în Paradisul aflat la 2 ore de zbor de Bucureşti: "Tarife mai mici ca în sezon"
HOROSCOP
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale