Dintre pacienţii intubaţi aflați în țară, doi sunt la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, iar unul la Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar Arseni” Bucureşti.

Dintre cei 24 de pacienţi internaţi aflaţi în stare medie sau uşoară, 11 sunt la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, 8 la Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar Arseni” Bucureşti, 3 la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri Bucureşti, 1 la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti și 1 la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias Bucureşti.

Au fost externaţi 17 pacienţi, iar doi au decedat, potrivit MS.

Care este starea pacienților transferați la spitale din străinătate

12 pacienţi au fost transferaţi în străinătate. Dintre aceştia, unul, transferat la Bruxelles are suprafaţă corporală arsă mai mult de 15% el fiind intubat şi ventilat mecanic, „stabil hemodinamic”. În ultimele 24 de ore starea sa clinică nu a avut modificări. Este monitorizat continuu.

Cel de-al doilea pacient transferat la Bruxelles are suprafaţă corporală arsă peste 20%, fiind intubat şi ventilat, stabil hemodinamic, fără modificări în ultimele 24 de ore.

Unul dintre pacienţii transferaţi la Milano are peste 90% din suprafaţa corporală arsă, fiind intubat şi ventilat mecanic, instabil hemodinamic, necesită suport vasopresor. Starea sa este una critică.

Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”
Recomandări
Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”

Cel de-al doilea pacient transferat la Milano are suprafaţă corporală arsă peste 45%, este intubat şi ventilat mecanic, stabil hemodinamic, starea clinică fără modificări în ultimele 24 de ore.

Cei doi pacienţi transferaţi în Germania la Berlin respiră spontan, sunt stabili hemodinamic, au arsuri pe mai mult de 40% din suprafaţa corporală.

Alţi doi pacienţi transferaţi la Graz, în Austria, respiră spontan, prezintă o patologie chirurgicală complicată din cauza localizării leziunilor de arsură şi a gradului acestora, sunt stabili hemodinamic.

Pacientul transferat la Viena, în Austria, respiră spontan, este stabil hemodinamic, starea sa clinică fără modificări în ultimele 24 de ore.

Cei doi pacienţi transferaţi la Lubeck, în Germania, sunt intubaţi şi ventilaţi mecanic, stabili hemodinamic, fără modificări în ultimele 24 de ore. Ei prezintă arsuri pe 40% şi 30% din suprafaţa corpului.

Pacientul transferat la Bergen, în Norvegia, respiră spontan, este stabil hemodinamic, iar starea sa clinică nu a suferit modificări în ultimele 24 de ore.

Au fost deschise trei dosare penale

56 de oameni au fost răniți, dintre care 39 de pompieri, după ce două explozii au avut loc sâmbătă seara, 26 august, la o stație GPL din Crevedia, județul Dâmbovița. Totodată, alte două persoane au murit: un bărbat care a făcut infarct sâmbătă noapte și soția acestuia, care a decedat duminică dimineață, având arsuri pe 95% din suprafața corpului.

Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România
Recomandări
Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România

În urma tragediei, au fost deschise trei dosare penale: unul de Parchetul General, unul de Parchetul Militar și altul deschis de DNA.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (9)

Mihaidarie8868   •   30.08.2023, 19:02

TOTUȘI POMPIERII NU FUG NICIODATĂ DIN CALEA PERICOLULUI. SE ADAPOSTESC...AMINTIȚI-VĂ DE 11 SEPTEMBRIE LA NEW YORK. ORIBIL SĂ VEZI AȘA CEVA ÎN ROMÂNIA.

EmiM   •   30.08.2023, 18:47

Doamne ajuta să se facă bine

chiruleonard   •   30.08.2023, 08:15

Trist :(

Vezi toate comentariile (9)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
FANATIK.RO
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Observatornews.ro
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei
HOROSCOP
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI