Jurnalistul care a postat imaginea susține că aceasta a fost realizată luni dimineață în Kabul. Imaginea a fost distribuită de mai mulți jurnaliști și activiști, postată și pe site-ul BBC, dar și pe alte site-uri.

Mulți internauți neagă însă că imaginea este din Kabul. „Școlile sunt închise astăzi”, scrie unul, în timp ce altul atrage atenția că niciun părinte nu și-ar lăsa copiii să meargă la școală în prima zi sub regimul taliban.

În ciuda acestor dezbateri, un lucru este cert. Peste noapte, afganii s-au trezit într-o țară dominată de haos, subliniază și BBC.

„Haosul tocmai a început”

Deocamdată, noii conducători nu se dedau la excese și unele scene de normalitate încearcă să pătrundă prin confuzia, dezordinea și frica generalizată.

Talibanii le-au ordonat luptătorilor să-i lase în pace pe civili, încercând să prezinte o atitudine moderată pe măsură ce au intrat în capitala afgană, notează BBC.

Mai mulți cetățeni afgani au declarat pentru BBC că următoarele luni vor fi dificile și nu știu dacă vor mai fi posibile lucruri simple precum trimiterea copiilor la școlile moderne.

Pericolul, în acest moment, pare a veni de la bandiții înarmați, diversele facțiuni scăpate de sub control. Aisha Khurram, o studentă din Kabul, a povestit, într-o postare pe Twitter, că s-a trezit auzind țipăte și focuri de armă la ușa familiei sale. Tânăra spune că bărbați care s-au prezentat drept luptători mujahedini „au mers din casă în casă și au luat mașinile și alte bunuri ale oamenilor”. Nu erau talibani, după toate probabilitățile, spune ea. Dmpotrivă, fugeau de talibani și încercau să profite de haos.

„Când au auzit că talibanii sunt în zona noastră, au fugit. Haosul tocmai a început…”, a mai scris Aisha.

Talibanii flutură steagul lor, după ce au cucerit orașul Jalalabad Foto: EPA

„Este foarte liniște în Kabul, în mod surprinzător”, notează Charlotte Bellis, corespondentul Al Jazeera din capitala afgană.

„Talibanii spun că au trimis peste noapte 1.000 de unități ale forțelor speciale. Ei au pus stăpânire pe fiecare punct de control și au instalat și puncte suplimentare. Am văzut zeci de luptători talibani purtând arme pe umeri, în vehicule de poliție, în vehicule ale guvernului afgan care patrulau pe străzi. Nu sunt atât de mulți oameni pe străzi și se pare că viața poate funcționa normal”, adaugă Charlotte Bellis.

Talibanii au susținut că toate segmentele societății vor avea parte de libertăți civile sub conducerea lor, însă analiștii spun că este prea devreme pentru a crede în astfel de promisiuni.

În
ultimele săptămâni, mii de oameni au fost strămutați sau au
fugit din calea insurgenților, refugiindu-se în Kabul, pe măsură
ce talibanii cucereau alte zone ale țării. Sunt oameni care aveau
case și locuri de muncă și care au fost obligați să lase totul
în urmă.

O
fetiță în vârstă de 10 ani dădea examene atunci când talibanii
au atacat.

„Am fugit din calea luptelor și am venit aici. Vreau să mă întorc în satul meu… îmi doresc un viitor mai bun”, spune fata, adăugând că unii dintre membrii familiei sale au fost uciși.

Președintele afgan a părăsit țara

Între timp, președintele Ashraf Ghani a anunțat că a părăsit țara pentru a evita o vărsare de sânge. Ghani s-ar fi refugiat în Uzbekistan, în timp ce talibanii au ocupat palatul prezidențial din Kabul.

Mulți
dintre afganii rămași în urmă văd gestul președintelui ca un
abandon. În mediul online el a fost numit „laș” și criticat
pentru că a eșuat în a negocia cu insurgenții în ultimele luni.

Ashraf
Ghani a
fost criticat și de ministrul apărării, Bismillah
Khan Mohammadi, care
a dat asigurări că poporul afgan va fi protejat de Forțele de
Apărare.

„Ne-au
legat mâinile la spate și ne-au vândut patria, la naiba cu omul
bogat și cu banda lui”, a scris oficialul pe Twitter, postarea sa
primind peste 20.000 de aprecieri.

Un
reporter al New York Times a scris pe Twitter că oamenii nu-l vor
ierta niciodată pe Ghani pentru că a decis să fugă.

„Ghani ar fi putut ajunge la o înțelegere bună cu talibanii în urmă cu trei luni. A refuzat să facă acest lucru. Acum a fugit. Și afganii, care sunt în număr covârșitor împotriva ideologiei talibane, trebuie să plătească prețul greșelilor sale. Este atât de nedrept. Afganii nu-i vor ierta niciodată pe Ghani și pe cei doi minioni ai săi, Mohib și Fazly (doi consilieri ai președintelui – n.r.)”, a scris jurnalistul.

Mii de afgani au luat cu asalt aeroportul din Kabul încercând să plece din țară

Duminică seară, aeroportul internațional Hamid Karzai din Kabul a fost luat cu asalt de mii de oameni care s-au grăbit să plece ce controlul țării a fost preluat de talibani.

Trupele americane au tras focuri de avertisment în aer, în timp ce mii de persoane înghesuiau încercând să prindă un avion pentru a pleca din Afganistan, notează AFP.

„Sunt foarte speriat. Ei trag multe focuri în aer”, a declarat un martor pentru sursa citată.

Potrivit BBC, există rapoarte care arată că zborurile americane care transportă personal diplomatic în afara țării sunt prioritare, ceea ce provoacă furie și aliemntează haosul și confuzia în rândul civililor.

Foto: EPA

Urmărește-ne pe Google News