UPDATE ora 14:50. Primarul din comuna Mică, Szekely Ladislau a declarat că patru dintre persoanele care au murit, marţi, în accidentul din Ungaria, sunt din satele Căpâlna de Sus şi Deaj. Este vorba despre trei bărbaţi şi o femeie, doi dintre ei fiind fraţi, iar femeia soţia unuia dintre ei.

”Toţi veneau de la muncă din Slovenia, iar tatăl celor doi băieţi era în faţa lor pentru că a venit cu altă familie. Ceilalţi cinci din câte am înţeles erau din Agrişteu, comuna Bălăuşeri. Am luat legătura cu asiguratorul şi m-a asigurat că asigură repatrierea, transport, înmormântare, tot. Aveau pe maşină asigurare şi pe persoane, aşa se pare”, a spus Szekely Ladislau, potrivit Mediafax.

UPDATE 23 mai, ora 10:15. MAE confirmă că toți cei nouă oameni care au murit în accidentul de microbuz sunt români.

„Toate cele nouă victime ale accidentului au fost identificate ca fiind de cetățenie română. Trupurile neînsuflețite au fost transportate la morgă pentru efectuarea autopsiei. Ministerul Afacerilor Externe va suporta costurile legate de repatrierea trupurilor neînsuflețite din Fondul special de urgență aflat la dispoziția ministerului. Celula de Criză a MAE și echipa consulară mobilă a Ambasadei României la Budapesta își continuă activitatea 24/7, în baza procedurilor standard aplicabile în astfel de situații, până la finalizarea tuturor demersurilor de repatriere a trupurilor neînsuflețite. Ambasada României la Budapesta este în contact permanent cu autoritățile locale și cu membrii de familie și acordă asistență consulară, inclusiv prin eliberarea documentelor necesare repatrierii trupurilor neînsuflețite”, transmite MAE.

UPDATE 23.30: Victimele accidentului ar fi din satul Deaj, comuna Mica, județul Mureș. Potrivit presei locale, oamenii se întorceau acasă de la muncă, din Italia, unde lucrau în agricultură. Totodată, se pare că șoferul microbuzului ar fi făcut Live pe Facebook, chiar în momentul în care a avut loc tragedia.

UPDATE 23.00: Bilanțul accidentului din Ungaria a crescut la nouă morți. Alte două persoane și-au pierdut viața în urma tragediei rutiere.

„Conform ultimelor informații obținute de echipa consulară mobilă prezentă la fața locului, în urma operațiunilor de descarcerare s-a constatat că numărul persoanelor decedate este de nouă. Până în prezent, s-a stabilit că patru persoane decedate sunt de cetățenie română, existând indicii că și restul victimelor ar fi cetățeni români, însă procedura de identificare se află încă în curs de desfășurare și se derulează cu dificultate, dată fiind gravitatea accidentului”, a anunțat MAE, într-un comunicat.

Totodată,  instituția a precizat că trupurile neînsuflețite vor fi transportate la morgă pentru efectuarea autopsiei și a analizelor pe bază de ADN.

„MAE a solicitat autorităților române competente identificarea şi înştiinţarea, în regim de urgență, a familiilor din ţară ale persoanelor decedate în urma accidentului”, se arată în comunicatul citat.


Microbuzul s-a izbit în camion pe o autostradă ce lega Vama Nădlac de Budapesta. Ministerul Afacerilor Externe a emis un comunicat de presă în care susține că microbuzul a intrat în depășire cu viteză.

”Ambasada României în Ungaria gestionează prin demersuri de asistență consulară cazul accidentului rutier produs la data de 22 mai 2018 în apropierea orașului Budapesta, Ungaria, în care a fost implicat un microbuz înmatriculat în România.

Misiunea diplomatică a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale, în vederea obținerii unor informații cu privire la cetățenia și identitatea victimelor.

Conform datelor preliminare obținute de reprezentanții misiunii diplomatice, în urma accidentului, șapte persoane, pasageri ai microbuzului, și-au pierdut viața. O echipă consulară mobilă din cadrul Ambasadei României la Budapesta s-a deplasat, în regim de urgență, si se află la fața locului accidentului pentru a acorda asistență consulară.

Ministrul afacerilor externe a activat celula de criză a MAE.

Din datele obținute de către echipa consulară mobilă rezultă că microbuzul s-ar fi angajat cu viteză excesivă într-o depășire și a intrat în coliziune frontală într-un camion care se deplasa pe contrasens. Accidentul a avut loc pe drumul național 4 din Ungaria, la aproximativ 60 km de Budapesta, pe sensul de deplasare spre România”, scrie MAE în comunicatul de presă.

Traficul rutier a fost oprit în zonă, iar la fața locului au intervenit mai multe echipaje de salvare și de pompieri.


Citește și: REPORTAJ: Yachting-ul devine o pasiune accesibilă oricui la Marina Limanu: “Îi desprindem de mal și plecăm cu ei la vânare de vânt, cu aripi de vele”


 

Urmărește-ne pe Google News