- Au trecut cele 10 zile după Paște de care vorbea ministrul Sănătății că ar putea arăta evoluție numărului de cazuri de coronavirus.
- Din 19 aprilie, când a fost Paștele, până joi 30 aprilie, numărul cazurilor a crescut de la 8.746 la 12.240.
- În ultimele 12 zile au fost, în medie, aproape 300 de cazuri pe zi, aproape aceeași medie ca și în perioada anterioară Paștelui.
- Autoritățile fac deja scenarii și stabilesc condițiile care trebuie îndeplinite pentru ridicarea unor restricții de circulație, dar unele măsuri vor fi obligatorii, cum ar fi purtarea măștilor de protecție.
Despre evoluția cazurilor de coronavirus, directorul Comisiei anti-COVID din Ministerul Sănătății, care este și directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile de la Institutul Național de Sănătate Publică, spune că, deocamdată, este aceeași medie zilnică de cazuri și evoluția este în platou.
”Un vârf de cazuri se atinge numai în situația în care nu respectăm măsurile care sunt implementate. Noi putem trece de aceste momente chiar într-un platou, cu variații foarte mici, dacă vom continua să respectăm măsurile de distanțare socială, portul măștii, spălatul pe mâini”, susține Adriana Pistol.
Singurul lucru la care putem spera este că, odată cu încălzirea vremii, poate va exista o șansă de reducere a ratei de transmisibilitate a acestui virus, dar nu știm sigur cum se va comporta acest virus nou.
Adriana Pistol:
”Se poate ca în septembrie să o luăm de la capăt”
Adriana Pistol mai spune că virusul nu va dispărea din circulație și este posibil ca, în toamnă, să crească numărul de cazuri.
Ne putem aștepta la un nou val de îmbolnăviri, împreună cu gripa. Să avem până în toamnă un vaccin e foarte puțin probabil. Ca să produci un vaccine, durează mult timp. Mă îndoiesc că până în septembrie studiile clinice vor fi definitivate.
Adriana Pistol:
Ea precizează că dacă totuși va fi gata un vaccin în accest an, este mai mult decât recomandat.
”E cel mai dificil moment de când lucrez în domeniu”
Adriana Pistol, care este epidemiolog de la începutul anilor 90, spune că această pandemie este altfel decât oricare altă epidemii, pentru că este un virus total nou și acum unele formele de îmbolnăvire sunt extrem de severe.
”Categoric este cel mai dificil moment. Nu pot să compar decât cu pandemia de gripă din 2009-2010. Numai că atunci, deși era un virus nou, formele de îmbolnăvire nu au fost extrem de severe!”, spune Adriana Pistol.
Ea precizează că, la pandemia de gripă, era disponibilă tehnologia de producere a vaccinului și acest lucru a ajutat foarte mult.
Atunci am putut produce destul de repede un vaccin, acum nu e posibil, totul fiind o noutate. Aceasta este marea diferență între cele două pandemii.
Adriana Pistol:
”Nu există o estimare privind vârful epidemiei”
Directorul Comisiei anti-COVID mai spune că acum prognozele privind cazurile de coronavirus se schimbă de două ori pe săptămână.
”Nu există estimări, sunt doar niște prognoze, dar acestea se schimbă de două ori pe săptămână, așa că e bine să nu ne hazardăm în cifre”, precizează Adriana Pistol.
Autoritățile analizează mutarea din spitale a pacienților asimptomatici
Directorul Comisiei anti-COVID mai spune că specialiștii din Ministerul Sănătății discută despre o reașezare a criteriilor pe baza cărora se fac internările în diverse categorii de spitale, a criteriilor de transfer între spitale.
”Ne gândim la posibilitatea de a avea locații pentru pacienții asimptomatici, care să nu mai fie menținuți în spitale mai mult timp până la negativare”, spune Adriana Pistol.
Ea precizează că deși unele state trimit pacienți cu COVID-19 asimptomatici acasă, trebuie luate în calcul când se analizează o astfel de decizie și opiniile potrivit cărora se poate transmite infecția și după ce testul arată că pacientul s-a vindecat.
”Discutăm toate posibilitățile. Încă nu avem studii științifice concrete, dar există deja opinii că o negativare nu înseamnă neapărat că a rămas infecțios. Nu avem concluzii”, explică Adriana Pistol.
Toate școlile și grădinițele, de stat sau private, rămân închise
Despre măsurile de relaxare a restricțiilor, Adriana Pistol spune că acestea trebuie să fie graduale și fiecare să înțeleagă că trebuie să se protejeze și să îi protejeze pe ceilalți.
În niciun caz nu trebuie relaxat totul dintr-o dată. Trebuie să ne protejăm și să evităm aglomerațiile.
Adriana Pistol:
Ea spune că în cazul școlilor și grădinițelor, nu se pune problema redeschiderii în acest an școlar, situație pe care a anunțat-o foarte clar președintele Klaus Iohannis.
Despre tratamentul COVID cu Remdesivir: ”Sunt și studii care nu îl declară eficient”
Adriana Pistol spune că ea este epidemiolog și nu poate da indicații terapeutice în legătură cu Remdesivir și eficiența lui în tratarea infecțiilor cu coronavirus, dar poate spune că nu toate studiile îl declară la fel de eficient.
”Ca epidemiolog, singurul lucru pe care îl doresc e să avem cât mai repede un tratament care să fie dedicat. Așa vom putea salva vieți și nu vom mai fi așa duri în măsurile pe care le luăm”, adaugă Adriana Pistol.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro