Nouă specie de insectă, numită după activista Greta Thunberg la Muzeul de Ştiinţe Naturale din Londra. Nu are ochi sau aripi
Activista suedeză Greta Thunberg are, de acum, o insectă care îi poartă numele. Coleopterul de culoarea mierii a fost „botezat” astfel de cercetătorul care i-a descoperit existența, a anunțat Muzeul de Științe Naturale din Londra, relatează Agerpres.
Entomologul Michael Darby a explicat că a descoperit insecta ce aparține subfamiliei Ptinidae în colecția muzeului, compusă din 22 de milioane de exemplare. Specialistul spune că a decis să numească noua specie după activista suedeză Greta Thunberg.
Am ales acest nume pentru că sunt foarte impresionat de activitatea tinerei activiste şi am vrut să aduc un omagiu contribuţiei sale excepţionale la problemele de mediu.
Michael Darby, entomolog
Potrivit Agerpres, „Nelloptodes gretae” măsoară mai puţin de un milimetru lungime şi nu are ochi sau aripi. Cercetătorii spun că insecta a fost găsită în anii 1960 în solul din Nairobi, se arată într-un comunicat al Muzeului de Științe Naturale din Londra.
Max Barclay, responsabilul colecției de coleoptere, a explicat că sute de specii trebuie încă descoperite în vasta colecţie a muzeului, dar și în întreaga lume. Unele dintre insecte au dispărut, înainte de a fi indexate din cauza pierderii biodiversității.