În următoarele două săptămâni, specialiștii Metrorex vor realiza studiul de fezabilitate din care va rezulta costul final al lucrărilor și felul în care va fi amenajată stația de metrou. Cei 1,3 milioane de lei, cât costă studiul, vor fi asigurați din bugetul Primăriei Sectorului 4.

Primarul Daniel Băluță promite că lucrările vor începe la jumătatea anului viitor și vor dura 18 luni.

Asta înseamnă că stația ar putea fi dată în folosință abia în cursul anului 2021.

Potrivit directorului Metrorex, Dumitru Șodolescu, noua stație va avea un peron central, cu două fire, însă pentru început va fi construit un singur fir, pe care se va circula în sistem pendulă, urmând ca în cel de-al doilea să investească Metrorex, la un moment dat.

Doar două trenuri vor circula dinspre Berceni spre noua stație și invers, la interval de 15 minute. Garniturile de metrou nu vor fi noi, ci vor fi luate din flota existentă a Metrorex, dintre cele din rezervă, a precizat directorul companiei de transport.

La fel ca și calea de rulare și peronul stației Berceni, și această nouă stație va fi la suprafață, de aceea reprezentanții primăriei și ai Metrorex iau în calcul ca aceasta să fie acoperită.

Primarul Daniel Băluță a mai spus că în același timp cu lucrările la noua stație, va fi construită și o parcare în acea zonă.

Investiția va fi asigurată integral din bugetul Primăriei Sectorului 4.

Consilierii generali şi-au dat acordul în şedinţa din 26 septembrie pentru ca Primăria Sectorului 4, prin Consiliul Local, să colaboreze cu Metrorex pentru constuirea noii staţii de metrou între Berceni, în prezent capăt de linie pe Magistrala 2, şi Şoseaua de Centură.

Cale de rulare de metrou şi infrastructura ei în acea zonă nu este folosită în prezent pentru transport, ci doar în mod ocazional pentru rezolvarea unor probleme tehnice, precum introducerea de şine de cale ferată în tuneluri.

 
 

Urmărește-ne pe Google News