UPDATE 16.20: Ministerul Sănătății a transmis un comunicat în care confirmă cazul femeii de 27 de ani, la care a fost confirmată noua tulpină COVID, descoperită inițial în Marea Britanie.
„Pacienta în vârstă de 27 ani este în stare clinică foarte bună, se află în izolare la domiciliu, supravegheată de medicul de familie, conform metodologiei în vigoare”, a transmis Ministerul Sănătății.
Instutuția atrage atenția asupra importanței respectării măsurilor de protecție, dată fiind contagiozitatea mai mare a acestei tulpini.
Inițial, informația a fost confirmată de Cătălin Apostolescu, purtător de cuvânt al Institutului Matei Balș.
„E vorba de o tânără de 27 de ani din județiul Giurgiu, care s-a prezentat la spitalul nostru în data de 3, cu simptome minime. A fost testată și lăsată să plece acasă. Din datele pe care le avem, nu a călătorit în afara țării. Urmează ca DSP să facă o anchetă epidemiologică amănunțită”, a declarat, pentru B1 TV, dr. Cătălin Apostolescu, medic primar al secției clinice VII „Terapie Intensivă Adulți” și purtător de cuvânt al Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București.
Femeia, care are simptome ușoare, a declarat că nu își dă seama cum s-a infectat cu această tuplină a virusului, urmând ca o anchetă epidemiologică să stabiliească acest lucru, mai spune Digi 24.
În urmă cu cinci zile, Apostolescu a confirmat că există suspiciunea apariției noii tulpini, iar în aceeași zi, Ministerul Sănătății a precizat că rezultatele testelor vor veni în „următoarele zile”.
„Sunt două probe luate, dar urmează ca zilele viitoare să se facă secvențierea și să vedem dacă se confirmă. Deocamdată sunt speculații, este o suspiciune”, a declarat Cătălin Apostolescu, purtător de cuvânt al Spitalului Matei Balș, la Digi 24.
Acesta nu a precizat însă dacă cele două probe recoltate sunt de la un pacient sau de la doi şi nici dacă pacientul sau pacienții au venit din Marea Britanie.
Potrivit unui comunicat l Ministerului Sănătății, ”o nouă tulpină se poate confirma numai prin secvențierea genomului viral de către institutele sau unitățile sanitare abilitate, iar această procedură tehnică va fi definitivată zilele următoare pornind de la probele selectate în urma testării RT-PCR”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro