„În urma unor discuții cu numeroșii noștri colegi din domeniul științific și de sănătate publică din Africa de Sud, ni s-a transmis la telefon că se întâmplă ceva ciudat chiar acum, avem oameni infectați în urmă cu câteva luni care s-au reinfectat în prezent cu această nouă tulpină”, a declarat Fauci vineri, la NBC News.

„Asta înseamnă că răspunsul imun indus la prima infecție nu a fost suficient de bun pentru a preveni a doua infecție”, a comentat Anthony Fauci, potrivit CNN.

„Vaccinul în sine pare a fi mai bun la inducerea acestui tip de protecție, deoarece au avut o eficacitate între 50 și 88% împotriva bolilor severe”, a adăugat Fauci, care este directorul Institutului Național de Alergii și Boli Infecțioase din SUA.

La începutul anului 2021, ministrul sănătății a anunțat că în Africa de Sud a fost identificată o nouă variantă de coronavirus, care provoacă valul doi de infecții.

Pe 25 ianuarie, Anthony Fauci a declarat că autorităţile americane ar trebui să se aştepte la ce este mai rău în legătură cu noua tulpină a coronavirusului, potrivit DPA, citată de Agerpres.

FOTO: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News