Jacinda Ardern a încredinţat miercuri armatei supravegherea frontierelor și a facilităților de carantină, după revenirea coronavirusului în arhipelag, scrie Reuters.
„Cred că avem nevoie de rigoarea, încrederea şi disciplina pe care armata le poate oferi”, a declarat șefa guvernului, la o zi după anunţul a două cazuri de COVID-19, după o serie de 25 de zile fără nicio contaminare.
”Acest lucru nu ar fi trebuit să se întâmple și nu se poate repeta”, a adăugat Ardern.
Guvernul încearcă încă să afle cum a fost posibil ca acele două femei, venite din Marea Britanie pe 7 iunie, să poată părăsi hotelul unde erau izolate, fără să fie testate.
Cele două au primit o permisiune specială pentru a părăsi hotelul, deoarece doreau să își viziteze un părinte aflat pe moarte. Chiar și așa, însă, ele ar fi trebuit să fie testate, lucru care nu s-a întâmplat decât după ce au plecat și una dintre ele a dezvoltat simptome specifice COVID, scrie The Guardian.
Regulile prevăd efectuarea a două teste în acele facilități, dar nu au fost făcute. Și nu există scuze pentru acest lucru. Vorbim despre un eșec inacceptabil al sistemului.
Premierul neozeelandez Jacinda Ardern:
Autoritățile încearcă acum să dea de urma a aproximativ 320 de persoane care sunt considerate persoane contact ale celor două femei.
Incidentul vine la doar o săptămână după ce premierul a anunțat că Noua Zeelandă nu mai are niciun caz activ de COVID și la 25 de zile după ce în țară nu mai apăruseră cazuri noi.
Guvernul a fost lăudat pe plan intern și internațional pentru măsurile de carantină și pentru abilitatea cu care a reușit să controleze epidemia.
Doar 1.500 de cazuri de infecție și 22 de decese au fost confirmate în țară de la începutul epidemiei și până în prezent. Dar experții au avertizat că apariția noilor cazuri demonstrează cât de simplă poate fi izbucnirea unui nou val epidemic.