Autoritățile neozeelandeze vor reduce, totodată, cantitatea de nicotină din produsele disponibile la vânzare, „la un nivel care să nu mai producă dependență”.
Potrivit textului adoptat marţi de Parlamentul neozeelandez cu scopul de a reduce numărul persoanelor care consumă produse pe bază de tutun, vârsta legală de la care o persoană are voie să fumeze va fi ridicată în fiecare an.
Noua Zeelandă țintește „spre un viitor fără fumat”, a declarat ministrul neozeelandez Ayesha Verrall.
„Mii de persoane vor trăi mai mult şi vor avea o sănătate mai bună, iar sistemul de sănătate va beneficia de un surplus de 5 miliarde de dolari neozeelandezi (3 miliarde de euro) întrucât nu va mai fi nevoit să trateze bolile provocate de fumat, precum numeroase tipuri de cancer, infarcte, accidente vasculare cerebrale şi amputaţii”, a declarat ea.
Rata adulţilor fumători este deja relativ mică în Noua Zeelandă, de doar 8%.
Textul adoptat marţi şi intitulat „Medii fără fumat” doreşte să reducă această rată sub pragul de 5% până în 2025.
Numărul comercianţilor autorizaţi să vândă produse pe bază de tutun va fi redus la 600, o scădere considerabilă în raport cu cei 6.000 care există în prezent în ţară.
Potrivit vocilor care critică noua lege, aceasta ar putea să alimenteze însă o piaţă ilegală şi nereglementată a produselor pe bază de tutun.
În schimb, nicio interdicţie nu vizează ţigaretele electronice în noul text de lege.