În cadrul referendumului cetăţenii din Noua Zeelandă, fostă colonie britanică,  vor fi solicitaţi să se pronunţe scoaterea drapelului britanic („Union Jack“) din colţul din stânga sus al steagului naţional.
John Key, care a fost reales duminică pentru un al treilea mandat, a declarat luni că doreşte organizarea unui referendum în anul 2015. La începutul acestui an, Key a respins propunerea de a organiza referendumul în paralel cu alegerile de dumică.
Premierul a declarat anterior că ar prefera un drapel nou cu planta naţională, o ferigă argintie, pe un fond negru.  Un steag similar este folosit de unele echipele sportive ale ţării, precum naţionala de rugby ”All Blacks”.
Steagul actual a fost folosit pentru prima dată în 1869, iar în 1902 a fost  adoptat oficial. Criticii susţin că este uşor de confundat cu steagul altor foste colonii britanice, precum Australia. Însă mulţi cetăţeni din Noua Zeelandă cred că înlocuirea steagului ar fi o lipsă de respect faţă de memoria compatrioţilor lor care au luptat şi au murit  sub acest drapel.

 
 

Urmărește-ne pe Google News