„În forma supusă consultării publice, proiectul reglementează accesul în pădure în două articole distincte: în scop recreativ, respectiv în scop profesional (pentru administrarea pădurii, control, activități economice și cercetare științifică), enumerând, în mod limitativ, categoriile de personal care au acces în pădure, fără ca printre acestea să se regăsească jurnaliștii și activiștii de mediu”, se arată într-un comunicat al SAR.

Activiștii cer acces nerestricționat în păduri.

„Acest mod de reglementare riscă să genereze probleme grave pentru jurnaliștii și activiștii de mediu în raport cu persoanele, ocoalele silvice și firmele ale căror activități în pădure le investighează, documentează, monitorizează și raportează, că e vorba de tăieri de arbori, vânătoare, administrare de arii protejate ori dezvoltarea unor diferite proiecte, mai mult sau mai puțin legale”, susține Mihai Goțiu, responsabil de dezvoltarea și promovarea politicilor de mediu în cadrul SAR, într-o analiză publicată pe site-ul România Curată.

Minge ridicată la fileu pentru procese și conflicte

Acesta acuză că modul în care a fost scris proiectul „e o minge ridicată la fileu” pentru procese și conflicte.

Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”
Recomandări
Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”

„Nu-mi pun problema că jurnaliștii de investigație ori activiștii de mediu, membri sau nu în ONG-uri, se vor speria de o asemenea reglementare absurdă și că nu vor mai merge în păduri, dar e o problemă de principiu, pe de o parte pentru că activitatea lor răspunde unor interese legitime ale cetățenilor și trebuie recunoscută ca atare, pe de altă parte pentru că rostul Noului Cod Silvic e de diminua infracțiunile din păduri, nu de a-i ajuta să le ascundă pe cei care le comit”.

Amendamente

Societatea Academică din România (SAR) mai cere arhivarea monitorizărilor video pe o perioadă mai mare de 30 de zile și eliminarea prevederilor prin care fauna și peștii din râurile de munte devin proprietatea proprietarilor pădurilor.

De asemenea, cere reintroducerea ca infracțiune a distrugerii, ruperii sau smulgerii din rădăcini a arborilor din localități și eliminarea prevederii care permite reutilizarea mijloacelor confiscate dacă procesul durează mai mult de 6 luni.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (12)

Perrrkele   •   25.08.2023, 23:17

Să se poată tăia în liniştea drujbei!

chiruleonard   •   25.08.2023, 10:38

Ok :)

chiruleonard   •   25.08.2023, 09:09

:) :) :)

Vezi toate comentariile (12)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Observatornews.ro
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI