La începutul acestui an, omul de afaceri George Becali a fost trimis în judecată, într-un dosar înregistrat la Judecătoria Buftea. Patronul FCSB este acuzat că a votat în 2018, la „Referendumul pentru familie”, deşi avea interzisă exercitarea drepturilor electorale.
Dacă va fi găsit vinovat, Becali ar putea primi o condamnare de maximum 3 ani de închisoare, dar şi o parte din vechea pedeapsă, rămasă neexecutată, pentru că, atunci când a votat, era în perioada de supraveghere a liberării condiţionate după o condamnare contopită din trei dosare.
Principalele probe ale acuzării
La Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, ancheta în care Becali e inculpat pentru fraudă la vot a durat 4 ani. Potrivit extrasului de rechizitoriu, principalele probe ale acuzării sunt deciziile prin care judecătorii i-au interzis lui Becali exercitarea drepturilor electorale şi foaia cu tabelul în care acesta a semnat atunci când a votat.
De ce a durat 4 ani o investigaţie despre care jurişti cu experienţă contactați de Libertatea spun că putea fi finalizată în doar câteva luni? „Există o încărcătură mare de dosare la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea. Avem de soluţionat circa 9.000 de dosare pe an, cu 15 procurori în funcţii de execuţie şi cu un deficit de personal, în anumite perioade de timp”, explică prim-procurorul adjunct Diana Călinescu.
Dosarul lui Becali a fost început de un procuror şi terminat de un altul. Iată cum s-a desfăşurat ancheta, potrivit informaţiilor din rechizitoriu, dar şi a datelor apărute în spaţiul public în 2018.
Becali a votat pe listele suplimentare
Sâmbătă, 6 octombrie 2018, în prima zi a Referendumului pentru revizuirea Constituţiei („Referendumul pentru familie”), patronul echipei de fotbal FCSB a votat la o secţie din Voluntari (Ilfov).
El a fost înscris pe lista electorală suplimentară, pe pagina 1, la poziţia 5, cu datele personale, dar şi cu semnătura pe care a lăsat-o pe hârtie, la primirea ştampilei de vot.
George Becali a încălcat legea, spun azi procurorii, pentru că atunci avea interzisă, printr-o hotărâre definitivă, exercitarea drepturilor electorale.
Când şi cum au fost sesizaţi procurorii
La trei săptămâni după Referendum, Autoritatea Electorala Permanenta (AEP) a precizat, pentru ziare.com, că Becali a votat fără să aibă dreptul şi a comis astfel o infracţiune.
Cei de la AEP au mai spus atunci că, potrivit legii, ei nu mai pot sesiza organele de urmărire penală, pentru că referendumul a fost invalidat de CCR, dar că oricine poate face această sesizare, dacă „deţine informaţii privind săvârşirea unor infracţiuni electorale”.
În cazul lui Becali, sesizarea a fost trimisă pe adresa de e-mail a Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea pe 20 noiembrie 2018. Potrivit rechizitoriului, opt zile mai târziu, procurorii au deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de fraudă la vot.
Timp de un an şi jumătate, rechizitoriul procurorilor nu consemnează că s-a întâmplat ceva în acest dosar.
Abia în iunie 2020, judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei (ÎCCJ) au comunicat procurorului, la cerere, copiile celor două sentinţe din dosarele în care fusese condamnat Becali.
Ce interdicţie primise Becali de la judecători
În iunie 2013, Tribunalul Bucureşti a hotărât că George Becali trebuie să execute 3 ani şi jumătate de închisoare, contopind pedeapsa dată de ÎCCJ în dosarul schimbului de terenuri cu MApN, cu condamnarea pentru că i-a sechestrat în portbagaj pe cei care-i furaseră maşina, dar şi cu pedeapsa din dosarul „Valiza”.
Tribunalul a mai decis, ca pedeapsă complementară, interzicerea dreptului lui Becali de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, „pe o perioadă de câte 5 ani după executarea pedepsei rezultante”.
Potrivit deciziei judecătorilor, executarea pedepsei a început pe 20 mai 2013 şi expira pe 3 mai 2016 (chiar dacă, între timp, Becali a fost liberat condiţionat). Asta înseamnă că el nu avea dreptul să voteze până în mai 2021.
Dreptul de a alege vs dreptul de a vota la referendum
Pe 6 octombrie 2018, ziua în care a votat, Becali declara, la România TV, că el „nu am voie să aleg şi să fiu ales”, însă „dreptul de vot la referendum nu mi-l poate lua nimeni niciodată, niciun judecător”.
În rechizitoriul prin care l-au trimis în judecată, procurorii spun însă că Legea 3/2000 prevede clar că nu au dreptul de a participa la referendum „debilii sau alienații mintal puși sub interdicție, precum și a persoanele condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă la pierderea drepturilor electorale”.
Acuzarea invocă şi Constituţia, care spune același lucru, că „nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale”.
Când a aflat Becali de noul dosar
3 ani şi jumătate le-a luat procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea ca să ajungă la „bănuiala rezonabilă” că George Becali a săvârșit o infracţiune.
În aprilie 2022, el a devenit suspect în dosar, iar noul procuror de caz i-a adus la cunoştinţă această calitate.
După alte patru luni, în august 2022, Becali a fost pus sub acuzare pentru „fraudă la vot, în stare de recidivă”.
De ce se prescrie dosarul peste 9 luni
Rechizitoriul a fost finalizat pe 21 decembrie 2022, iar dosarul a ajuns la Judecătoria Buftea. Aici, un judecător de cameră preliminară va verifica, mai întâi, legalitatea administrării probelor.
Decizia judecătorului de cameră preliminară poate fi contestată şi, abia după judecarea contestaţiei, ar putea începe procesul propriu-zis.
Fapta de care este acuzat George Becali a fost comisă în octombrie 2018 şi se va prescrie la cinci ani de la comitere, adică în octombrie 2023, au precizat, pentru Libertatea, surse judiciare.