Mulahul Mohammad Hassan Akhund, care va ocupa funcția de prim-ministru, este un membru vechi al grupării, fost lider al Shura sau al Consiliului de conducere al talibanilor timp de aproximativ două decenii. El este văzut ca un personaj influent și respectat mai mult de pe partea religioasă a mișcării decât de facțiunea militară a acesteia.

Adjunctul său va fi Abdul Ghani Baradar, șeful biroului politic al talibanilor, care a condus delegația acestora în negocierile de pace din Qatar. Al doilea vicepremier va fi mulahul Abdul Salam Hanafi.

Mulahul Yaqoob, fiul fondatorului și fostului lider suprem al talibanilor, mulahul Omar, a fost numit ministru al apărării.

Funcția de ministru de Interne va fi ocupată de Sirajuddin Haqqani, liderul rețelei Haqqani, desemnată de SUA drept grupare teroristă. Sirajuddin Haqqani figurează pe lista celor mai căutate persoane de către FBI, SUA oferind o recompensă de până la 5 milioane de dolari pentru informații care ar duce la prinderea lui.

Khalil Haqqani, unchiul lui Sirajuddin, a fost numit ministru pentru refugiați. De asemenea, alți doi membri ai clanului Haqqani au primit funcții în guvernul interimar.

Amir Khan Muttaqi va fi ministru al afacerilor externe.

Ce spun talibanii despre prezența femeilor în funcții-cheie

Potrivit CNN, în anunțul privind componența guvernului nu au fost făcute precizări despre posibilele roluri care să fie deținute de femei în cadrul cabinetului. Purtătorul de cuvânt a precizat că acesta este un aspect de care talibanii se vor ocupa.

„Cabinetul nu este complet. (…) Vom încerca să luăm oameni și din alte părți ale țării. (…) Guvernul nostru nu se va baza pe etnie. Nu vom permite acest tip de politică”, a precizat Zabihullah Mujahid.

Liderii talibani au declarat până acum, în aparițiile lor publice, că femeile vor juca un rol important în societatea din Afganistan și vor avea acces la educație. Pe de altă parte, în ultimele săptămâni, talibanii au precizat că femeile ar trebui să rămână acasă și, în unele cazuri, militanții le-au ordonat să-și părăsească locurile de muncă.

Anunțul despre figurile-cheie din noul guvern al Afganistanului vine la puțin peste trei săptămâni după ce talibanii au cucerit capitala Kabul.

La începutul acestei săptămâni, ei au anunțat că au preluat controlul asupra întregului teritoriul al Afganistanului, după ce Valea Panjshir, ultimul bastion al rezistenței, a intrat sub controlul lor complet.

Foto: EPA

Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!

Urmărește-ne pe Google News