“Începând de astăzi, mandatul meu de manager interimar a încetat. În locul meu a fost numită dna Adriana Cotel. Eu revin în secţia în care muncesc de două decenii”, a anunţat Alina Tănase, care a fost manager interimar al Institutului Clinic Fundeni.
Noul manager interimar, Adriana Cotel a devenit cunoscută publicului prin apropierea de Darius Vîlcov, iar o anchetă Recorder arăta cum ascensiunea ei profesională a fost direct influenţată de prieteniile sale politice.
Adriana Cotel a fost numită în ianuarie 2019 la conducerea CNAS, la insistențele lui Darius Vâlcov, în perioada în care acesta era consilierul premierului Viorica Dăncilă, și a fost demisă în iunie, imediat după ce Vâlcov a demisionat.
Adriana Cotel a mai condus şi Agenţia Naţională a Medicamentului din octombrie 2018 pînă în ianuarie 2019 și CNAS din ianuarie până în iunie.
Cotel nu avea, până la ocuparea acestor funcţii vitale pentru sistemul medical, nicio experienţă relevantă în domeniul politicilor de sănătate.
Ea a fost anterior specialist în biotehnologie la compania Alvogen Romania, un producător de medicamente activ pe piața internă. Cât a fost şefa ANM şi în primele luni petrecute la şefia CNAS, CV-ul Adrianei Cotel nu a fost făcut public, aşa cum se procedează în mod obişnuit. Abia după o anchetă a jurnaliștilor de la Recorder, CV-ul ei a fost publicat, dar din acesta rezulta că nu lucrare anterior niciodată în sănătate publică, ci doar în vânzări în industria farma.
Libertatea a încercat să obţină un punct de vedere de la Adriana Cotel şi de la ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, însă momentan acestea nu au răspuns solicitărilor noastre.